Scrisoare deschisă pentru cei cu gând înalt și suflet mare

 

Prebunilor credincioși ai satului Agrieș,

Bistrița-Năsăud

 

Acum când peste tot în lume se vestește Nașterea Mântuitorului, primiți-ne și pe noi în Sfânta Dumneavoastră Biserică și la fereastra caselor Dumneavoastră să vă colindăm. Pașii noștri sunt cei ai neputinței și vorbele noastre cu greu sunt rostite, dar primiți-ne, în schimb, steluțele argintii ale sufletului. 

Dacă le veți primi, vom fi fericiți și vom simți pe fruntea noastră o mână care ne mângâie. Și atunci, pentru noi, va cădea din cer cea mai frumoasă zăpadă, ca semn al iubirii Bunului Dumnezeu.

Vă mulțumim că ne-ați trimis de Crăciun, prin osteneala și jertfa preacucernicului Părinte Timoftei Găurean și a altor preabuni agrieșeni, miez dulce de pâine care să ne fie lumină a zilei și lumină a nădăjduirilor. Vă mulțumim și vă cuprindem  în cel mai curat semn al crucii, pentru ca cel Născut în ieslea Betleemului să vă apere viață, sănătatea, bucuriile, gândurile, pământul și casa, apa fântânilor și frunza pădurii.

Ne-ați îmbrăcat, iară, în cămașa albă a speranței, a visului că poate vom izbândi și noi să purtăm în viață ceea ce colindul numește, atât de frumos,  raza soarelui-floarea soarelui,  știind că Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată.

Bunătatea și credința Dumneavoastră ne-a luminat ușa casei în care trăim, simțind cu ați așezat, AICI, o creangă de brad din care să se prelingă măcar o clipă de surâs. Vă simțim aproape! Sunteți ca și părinții noștri!

De Crăciun, bucurați-vă că ne-ați bucurat!

                                                         Tinerii de la Centrul de Zi CEZARA

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5