Secretarul de stat Monica Săsărman, la Reuniunea Operatorilor, Producătorilor și Autorităților Publice din Transportul Public! Becleanul și Consiliul Județean, exemple de bună practică!
Secretarul de stat Monica Săsărman a participat la lucrările Reuniunii Operatorilor, Producătorilor și Autorităților Publice din Transportul Public - ROPAT 2023, desfășurată joi, la Palatul Parlamentului. În mesajul său, oficialul guvernamental a subliniat importanța parteneriatului între autoritățile publice locale și operatorii de transport pentru asigurarea unui serviciu public calitativ, accesibil, adaptat nevoilor comunității.
"Factori importanți în acest sens sunt colaborarea dintre autoritățile publice locale și Ministerul Transporturilor prin care autoritățile publice au fost cooptate în rezolvarea problemelor de trafic, implicarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în elaborarea actelor normative de natură a încuraja asocierea și disponibilitatea de a conlucra cu structurile asociative ale operatorilor de transport și ale unităților administrativ- teritoriale pentru a îmbunătăți cadru legislativ.
Revenind la Județul Bistrița-Năsăud, orașul Beclean are deja create premisele unei infrastructuri rutiere de natură a rezolva parte din problemele transportului public de călători și perspectivele de continuare a dezvoltării, implicit prin adoptarea tehnologiilor smart. Implicarea primarului Nicolae Moldovan într-un astfel de proiect este de necontestat.
Finalizarea autostrăzii care tranzitează și județul nostru, precum și a centurii ocolitoare a municipiului Bistrița vor concretiza eforturile președintelui Consiliului Județean Emil Radu Moldovan pentru realizarea și acestor obiective de investiții", a declarat secretarul de stat Monica Săsărman.
***
ROPAT 2023 reunește elita transportului public din România, aducând la aceeași masă operatori de transport, miniștri, secretari de stat, primari, președinți de consilii județene alături de cei mai importanți furnizori din industrie. Focusul conferinței ROPAT este să ajute la consolidarea parteneriatelor dintre sectorul public și cel privat, având ca scop un transport public de calitate, care pune accent pe digitalizare, transparență, reducerea poluării și îmbunătățirea experienței călătorului.
ROPAT 2023 nu este doar o conferință, ci un veritabil hub de networking și colaborare.
Citiţi şi:
- Secretarul de stat Monica Săsărman: Bugetul Programului Intereg Europe, majorat cu încă 15 milioane euro
- La mulți ani, av. MONICA SĂSĂRMAN, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei!
- Secretarul de stat Monica Săsărman: Am pus pe masa specialiștilor problemele administrațiilor publice locale în derularea achizițiilor publice! Este necesară reevaluarea cadrului legislativ!
- Administrație, la firul ierbii! Secretarul de stat Monica Săsărman, întâlnire cu primarii din zona Țibleș-Ciceu
- Avocatul Monica Săsărman, numită secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației!
Adaugă comentariu nou