Şedinţă de poveste la Consiliul Judeţean

,,Din minimul respect pe care ni-l datoraţi, vă rog să nu mai ridicaţi tonul, să nu mai ameninţaţi cu evacuarea din sală şi vă rog să vă comportaţi puţin mai civilizat decât aţi făcut-o până acum!”* ,,Dacă vreţi să faceţi carieră în politică, nu fiţi servitorul unui grobian!”* ,, Eu nu sunt ales preşedinte la jocurile de sub masă, eu sunt ales prin vot direct!”* ,, Domnule, v-am luat cuvântul, nu mă obligaţi să iau alte măsuri la 33 de grade…”

Sunt replici desprinse din şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Judeţean. Pe ordinea de zi s-au aflat patru proiecte de hotărâre, dintre care doar două au trecut de voturile aleşilor judeţeni.

În principiu, consilierii judeţeni, cu ajutorul nemijlocit al preşedintelui CJ Liviu Rusu, ne-au demonstrat până acum că nu ştiu, nu pot sau nu vor (sună a slogan electoral?) să pună umărul la dezvoltarea judeţului.

Fără Comisie de control şi verificare, chiar dacă liberalii şi social-democraţii sunt nemulţumiţi

La începutul şedinţei, consilierul judeţean PNL Dorin Popescu a luat cuvântul şi a întrebat de ce pe ordinea de zi nu se află proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei de control şi verificare a activităţilor derulate în Consiliul Judeţean, iar preşedintele CJ Liviu Rusu a replicat:

,,Am răspuns la momentul respectiv, nu mai am ce răspunde”, reacţie care i-a nemulţumit şi pe social-democraţi.

,,Nu din spirit de solidaritate cu colegii mei liberali, care nu au fost întotdeauna solidari cu noi, dar cel puţin dintr-un spirit de consecvenţă, vă spun domnule preşedinte că până în 2012, de fiecare dată, vom cere înfiinţarea acelei Comisii de control şi verificare, şi vă cer să fiţi mai calm cu colegii, indiferent de culoarea lor politică”, a spus consilierul judeţean PSD Daniel Suciu.

Cu toate acestea, aleşii judeţeni au fost de acord cu votarea ordinei de zi, fără acel proiect de hotărâre ce viza înfiinţarea Comisiei de control, dar spectacolul era pe cale să înceapă…

,,Smardoială” pe numărul de membri în C.A. al Spitalului Judeţean

Un alt punct nevralgic l-a constituit discuţia în ceea ce priveşte soarta Spitalului Judeţean, preluat prin semnătură proprie de către preşedintele CJ Liviu Rusu, fără a avea şi votul consilierilor judeţeni. Departe de ochii consilierilor din opoziţie, departe de ochii presei, aşa cum e obişnuită noua conducere a CJ, s-a făcut şi numirea membrilor în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean.

Mai jos redăm schimbul de cuvinte dintre consilierul judeţean PNL Dorin Popescu şi preşedintele CJ Liviu Rusu.

Dorin Popescu: Aţi preluat Spitalul Judeţean prin semnătură proprie, fără acordul Consiliului Judeţean, şi mai mult decât atât aţi constituit Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean, format doar din 3 persoane, deşi legea spune că, normal trebuie să fie 5 persoane.

Liviu Rusu: Nu prin semnătură am preluat Spitalul Judeţean, ci printr-un act administrativ care se numeşte dispoziţia preşedintelui, act normativ legal, care şi-a produs consecinţele. Dacă nu aţi dorit să preluăm Spitalul Judeţean, de ce aţi dori să fiţi în Consiliul de Administraţie? C.A. poate funcţiona şi cu 3 persoane, nu e imperativ să fie 5 persoane.

Dorin Popescu: Care e argumentul dvs. pentru 5 persoane?

Liviu Rusu: Nu faceţi show aici, faceţi show la propriul dumneavoastră partid!

Dorin Popescu: Nu fac show, vă adresez nişte întrebări, răspundeţi că e vorba de o instituţie publică!

Liviu Rusu: Răspund la seriozitatea întrebărilor dumneavoastră!

Dorin Popescu: Răspundeţi, pentru că şi dumneavoastră sunteţi la fel de ales ca şi noi!

Liviu Rusu: Poftim? Eu nu sunt ales preşedinte la jocurile de sub masă, eu sunt ales prin vot direct. Dacă aţi uitat vă aduc aminte…

(Dorin Popescu încearcă să dea replică, Liviu Rusu intervine…)

Liviu Rusu: Domnule, v-am luat cuvântul, nu mă obligaţi să iau alte măsuri la 33 de grade…

O şedinţă de poveste cu un grobian

Cele prezentate mai sus reprezintă atmosfera plină de ,,înţelepciune”, atmosfera de poveste în care este condus judeţul.

La aşa temperaturi ridicate, cu toate că aerul condiţionat făcea minuni în sala de şedinţe, consilierii parcă n-au prea avut vlagă să-şi etaleze orgoliile politice, cu excepţia consilierului judeţean PSD Daniel Suciu, care a ţinut să spună câteva cuvinte despre... atitudinea preşedintelui CJ, desigur. Pe alocuri a fost auzită şi vocea consilierului judeţean PNL Ioan Deneş.

Ştiind mai bine cum stă treaba în privinţa unui comportament civilizat, de parcă vârsta înaintată ar fi musai o virtute, Liviu Rusu ţinea să aducă la fiecare replică a tânărului coleg, clarificări...

Daniel Suciu: Vă cer să fiţi mai calm cu colegii, indiferent de culoarea lor politică. Din minimul respect pe care ni-l datoraţi vă rog să nu mai ridicaţi tonul, să nu mai ameninţaţi cu evacuarea din sală şi vă rog să vă comportaţi puţin mai civilizat decât aţi făcut-o până acum. Noi ne-am comportat civilizat până acum, şi vă cer din nou să puneţi pe ordinea de zi acea Comisie de control şi verificare.

Liviu Rusu: Nu am ridicat tonul la dumneavoastră, nici e vorba aici de a te comporta sau nu civilizat, nu mai îmi atrageţi atenţia dumneavoastră mie, căci sunteţi cam tânăr să-mi atrageţi atenţia în ceea ce priveşte comportamentul civilizat. Eu am tot respectul pentru persoana omului Suciu, pentru pregătirea lui intelectuală şi pentru pregătirea lui politică. Eu nu dau sfaturi nimănui, dar vă sugerez un lucru. Dacă vreţi să rămâneţi acelaşi om pe care l-am cunoscut şi dacă vreţi să faceţi carieră în politică, nu fiţi servitorul unui grobian…

Ioan Deneş: Vreau să subliniez faptul că dumneavoastră nu aţi făcut referire la vreunul dintre colegi, când aţi spus că este grobian. Nu cred că aţi făcut referire la vreunul dintre noi, pentru că nu vă puteţi coborî la nivelul respectiv….

Dani Suciu: Vreau un drept la replică! Vă rog respectuos să pronunţaţi numele acelui grobian în slujba căruia eu sunt. Vă cer respectuos să spuneţi în slujba căruia sunt, pentru că atunci vă spun şi eu domnule preşedinte că toţi cei din faţa mea (n.r. - consilierii judeţeni PDL) sunt în slujba …

Liviu Rusu: Ei, lăsaţi! Nu mai fiţi aşa curios, căci sunteţi băiat inteligent şi aţi înţeles!

S-au contrat, dar au şi votat..

Din patru proiecte propuse pe ordinea de zi, consilierii judeţeni au insistat şi au ridicat mâna pentru două proiecte, pentru rectificarea bugetului judeţean propriu (bugetul judeţului s-a majorat cu suma de 547.000 lei), iar cu sprijinul necondiţionat al celor trei consilieri liberali, cu simţire democrat-liberală, Luca Peter, Anton Vlad şi Mihai Bumbu, în ciuda votului negativ al social-democraţilor şi al celorlalţi trei consilieri liberali, a trecut şi proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii la aparatul de specialitate al CJ B-N (s-au făcut reduceri doar pe hârtie, s-au tăiat 52 de posturi vacante, iar preşedintele CJ Liviu Rusu a declarat în cadrul şedinţei ordinare de ieri că nu se vor face disponibilizări de personal).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5