Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, în vizită la Bistrița

Încă de la preluarea mandatului, la 1 iulie 2021, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chirac și-a propus să aducă Europa mai aproape de cetățeni și să îi sprijine în a-și face vocea auzită la nivel european. Caravana #EUpeDrum este unul dintre proiectele prin care echipa Reprezentanței își propune să atingă acest deziderat. În perioada 12-13 octombrie 2021, reprezentanți ai autorităților locale, mass-mediei și societății civile din județul Bistrița-Năsăud au avut ocazia de a discuta cu Ramona Chiriac și echipa Centrului EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud despre modalitățile prin care cetățenii se pot implica mai activ în conturarea viitorului Europei.

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, a efectuat în perioada 12-13 octombrie 2021 o vizită de lucru la Bistrița, pentru a discuta cu actorii locali provocările din domeniul comunicării pe teme europene și implicării cetățenilor în viața democratică europeană.

Pe agenda activităților a fost inclusă și lansarea, într-un cadru oficial, a Centrului EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, implementat de Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” și Filiala județeană Bistrița-Năsăud a Asociației Comunelor din România. Evenimentul cu public restrâns, format din reprezentanți ai autorităților locale și societății civile, jurnaliștilor și voluntarilor Centrului s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor sanitare, la sediul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud de la Casa Argintarului.

                În deschiderea evenimentului Șefa Reprezentanței Comisiei Europene a făcut cunoscută participanților misiunea sa, afirmând: „am început recent mandatul de șefă a Reprezentanției Comisiei Europene, iar primul meu obiectiv a fost de a merge la firul ierbii, prin România reală și atât de diversă și de a vizita toate cele 24 de centre ED finanțate și susține de noi, Comisia Europeană. Am numit acest turneu național EUpeDrum, pentru că vreau să pornim noi la drum către dumneavoastră, pentru a discuta, pentru a încuraja și pentru a consolida încrederea în proiectul european”. O altă prioritate a acestui turneu este de a sublinia importanța participării cetățenilor la activitățile Conferinței despre Viitorul Europei, care permite acestora să răspundă la marea întrebare „ce fel de Europa vă doriți?” și să „joace un rol mai activ în luarea deciziilor privind viitorul Uniunii și al politicilor sale, inclusiv stabilirea priorităților viitoare”. Mai multe informații privind acest instrument pot fi găsite accesând www.futureu.europa.eu.

                Evenimentul a continuat cu prezentarea activităților Centrului EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, susținută de către Elena-Maria Bărbos – Managerul centrului, și prezentarea a două instrumente digitale care pot contribui la creșterea accesului la educație europeană și îmbunătățirea interacțiunilor cu cetățenii, susținută de Adrian Solcan – membru al echipei EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și reprezentat al Asociației Comunelor. Au mai luat cuvântul reprezentanții altor parteneri ai Centrului – autorități publice și organizații ale societății civile: Camelia Tabără – vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Călin Stan – viceprimar al Municipiului Bistrița și Alina Schreglmann – reprezentant al Forumului Româno-German Nossa Nurnberg. Aceștia și-au exprimat suportul pentru atingerea obiectivelor de informare și implicare a cetățenilor în conturarea viitorului Europei și angajamentul pentru sprijinirea Centrului EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, biroul Comisiei Europene în teritoriu, în îndeplinirea sarcinilor sale.

                 Activitățile desfășuarate au inclus pe lângă dialogurile de la nivel local și vizitarea unor proiecte finanțate cu fonduri europene: „Construire și dotare atelier meșteșugăresc”, în localitatea Salva, în urma căruia s-a materializat Casa Costumului Popular Virginia Linul, și pasajele modernizate din centrul istoric al municipiului Bistrița, în cadrul proiectului „Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa - Axa turistică 1, 2, 3”.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5