Semnificaţii profunde ale Crăciunului

Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei, Moş Crăciun s-a născut de mult, cu multe sute de ani, nimeni nu ştie când anume. Cu siguranţă, însă, se ştie că în fiecare an, pe 24 decembrie, în Ajun, se întâmplă ceva magic. Toţi, de la cei mici, la cei mari, aşteaptă venirea Moşului, un Moş bătrân, cu o barbă albă, îmbrăcat într-o haină roşie şi care duce în spate un sac mare, plin de cadouri. El zboară cu o sanie fermecată, trasă de nouă reni.

Care este semnificaţia străveche a Crăciunului, semnificaţie care astăzi, în era globalizării, este dată uitării? Primul semn este Steaua, un semn ceresc dat de Dumnezeu, care a promis un Mântuitor, un salvator pentru lumea căzută în păcat. Este steaua de la răsărit. Şi astăzi, în vârful bradului aşezăm steaua care ne aminteşte de dragostea lui Dumnezeu pentru omenire şi de împlinirea acelei promisiuni. Nenumăratele steluţe ce sclipesc în noapte vorbesc despre speranţa arzătoare a întregii omeniri. Moşul se îmbracă în roşu, care este prima culoare ce simbolizează sângele Mântuitorului. Creştinii au ales-o spre a ne aminti de sângele care s-a vărsat pentru toţi oamenii atunci când Hristos şi-a dat viaţa pentru ca fiecare să trăim fără păcat. Roşul este o culoare vie, este cea mai măreaţă dintre toate culorile, este darul lui Dumnezeu pentru noi. Bradul împodobit este nu numai la Crăciun, ci în tot timpul anului, verde. Culoarea verde, care rămâne aceeaşi de-a lungul întregului an, simbolizează speranţa veşnică a omului, verdele este culoarea tinereţii, culoarea promiţătoare de belşug a naturii. Acele bradului sunt îndreptate spre cer, semnificând gândurile omului care se întorc mereu spre înălţime. Acum, de sărbători, am auzit clinchetul clopoţelului. Clopoţelul înseamnă călăuzire şi regăsire, el înseamnă întoarcere şi ne aminteşte că fiecare în parte are o valoare neasemuită în ochii Domnului. Prin clopoţel, oile rătăcite au fost găsite, aceasta ar trebui să-i amintească omului că trebuie să se întoarcă în turma din care şi el, odinioară, s-a rătăcit. În nopţile Crăciunului, în fiecare casă, se aprinde cel puţin o lumânare. Aceasta arată recunoştinţa omului pentru steaua din vechime. Acum, lumânările, în majoritate, au fost înlocuite cu beculeţe multicolore. Moş Crăciun aduce, în sacul greu, multe daruri. Fiecare dar este împachetat frumos şi legat cu o panglică, acesta semnificând faptul că şi oamenii trebuie să fie legaţi între ei prin bunăvoinţă, bunăvoinţa între oameni şi iubirea aproapelui este mesajul panglicii. De asemenea, bradul este împodobit cu coroniţe, frumos lucrare, ce ne aminteşte de caracterul etern al dragostei. Dragostea nu încetează niciodată, nu conteneşte, nu se sfârşeşte. Este un nesfârşit cerc al dragostei, al cărei început adesea nu-l ştim.

În satele şi oraşele judeţului, sărbătoarea bucuriei, Crăciunul, a fost şi este asociată cu semnificaţii pe care de multe ori le-am uitat. Dar se ştie că, în fiecare an ceva magic se petrece, iar primul Crăciun a fost ziua când Dumnezeu ne-a dăruit, prin dragostea Lui, pe fiul Său, Iisus.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5