Sensul vieții. Noua carte a lui Andrei Marga este în librării

   Andrei Marga este prezent în librării și pe rețelele cărților electronice în săptămânile în curs cu noua sa carte Sensul vieții (Editura Creator, Brașov, 2015, 346 p), pe o temă crucială a vieții fiecăruia, cu largi conexiuni și consecințe culturale.

         Cartea duce mai departe elaborarea filosofiei proprii, pragmatismul reflexiv - o concepție care leagă structura și descrierea lumii de cunoaștere, pune științele în legătură cu acțiunile prin care se asigură reproducerea socială și culturală a vieții umane, circumscrie rolul reflexivității și așează în fața celor ce se revendică din sferele valorilor interogația privind sensul.  Acesta, sensul, este termenul de bază al acestei filosofii și este conceput de profesorul Andrei Marga într-o manieră nouă, adusă la zi, în raport cu ființarea umană luată ca întreg. Preocuparea autorului este explicit o rezolvare proaspătă, inovativă, din materialele existente ale vieții, care trece dincolo de orizonturile cu care se operează în mod curent, acceptate.

         Cartea Sensul vieții monografiază sensul, considerând diferite domenii, de la economie, trecând prin științe, la mediatizare și etică. Teorema cărții este că fiecare acțiune, cunoștință și prestație umană este de evaluat din punctul de vedere al sensului, iar crizele de diferite naturi ce brăzdează viața oamenilor de astăzi pot fi depășite prin conștientizarea sensului și respectarea lui. Cartea formulează argumente în favoarea acestei perspective. Sunt examinate cu idei noi, de exemplu,  sensul acțiunilor; sensul gândirii; sensul istoriei actuale; sensul economiei; litera, spiritul și sensul legii; sensul mass media; sensul iubirii; sensul vieții; sensul vieții la alte ființe decât oamenii.

        Bine ancorată în tradiția cugetării, dar și în actualitatea filosofică și științifică și în dramele și dilemele vieții de azi, cartea profesorului Andrei Marga are următorul cuprins:

Prefață

Introducere: Prezența sensului

Partea I-a: Ce este sensul? Praguri ale realității; De la semnificație  la sens; De la funcționalitate la sens; Întoarcerea la sens; Abordări clasice; Puneri ale chestiunii sensului; Abordări recente; Ce este sensul?; Principiul întregului; Ideea unei teorii unificatoare a sensului

Partea a II-a: Domenii ale sensului: Sensul acțiunilor; Sensul cunoașterii; Sensul gândirii; Sensul digitalizării; Sensul istoriei actuale; Sensul economiei; Litera, spiritul și sensul legii; Sensul mass media; Sensul iubirii; Sensul vieții; Sensul vieții la alte ființe; Sensul păcii

Partea a III-a: Ilustrări ale nonsensului: Răul ca problemă; Scindarea lumii; Urmările prostocrației; Către predemocrație?; Forțarea noțiunilor  Partea a IV-a: Redobândirea sensului: Atitudini subumane; Criza sensului; Ieșirea din indiferență; Limitarea răului; Integritate și civism; Societatea demnității

Partea a V-a: Aplicații: Portretul interior al lui Constantin Brâncuși; Actualitatea lui Octavian Andronic; Un eseu-roman al pandemiei ; Reflecții asupra mandatului Angelei Merkel; Rătăciri din necunoaștere; Deconstrucție, relativism, familie; Europa unită de azi. Bibliografie selectivă.

     În cultura română cartea Sensul vieții este prima monografiere a sensului. Ea se încadrează într-o tendință internațională de a interoga sensul acțiunilor diverse întreprinse de oamenii de astăzi și de a da răspunsuri adecvate, diferențiate și utile și reprezintă o contribuție certă în creația filosofică și culturală de azi.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5