Servicii financiare corecte pentru bistriţeni!
Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului va fi marcată astăzi, la Bistriţa, în cadrul unei dezbateri publice organizate în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, de la ora 14. La evenimentul promovat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud sunt invitaţi reprezentanţi ai băncilor din municipiul Bistriţa, dar şi operatori din zona utilităţilor publice. Şi asta, pentru că temele alese pentru 2011 sunt „Servicii financiare corecte pentru consumatori” şi „Respectarea drepturilor consumatorului de către furnizorii de utilităţi publice”, anunţă comisarul şef Dina Suciu. Bistriţenii interesaţi de aceste probleme, şi nu sunt puţini, sunt invitaţi la această dezbatere.
„Dacă profilul consumatorului activ, informat şi dispus să-şi apere drepturile va prevala ca model de comportament, societatea noastră va avea numai de câştigat”, motivează aceste acţiuni reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
În 15 martie 1962, John Fitzgerald Kennedy, preşedinte al Statelor Unite ale Americii, rostea în Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susţinând existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora: dreptul la securitate, la informare, dreptul de a fi ascultat şi de a alege liber produse şi servicii. Acest moment este punctul de referinţă al istoriei formelor organizate de protecţie a consumatorilor.
În fiecare an, Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori - Consumers International propune o temă pentru ziua consumatorului. Tema aleasă reflectă subiectul de maxim interes al perioadei pentru consumatorii din întreaga lume. În 2011, conform calendarului realizat de Consumers International, tema zilei este "Servicii financiare corecte pentru consumatori". Se lansează un apel către consumatori şi către organizaţiile de protecţie a drepturilor consumatorilor de a milita pentru accesul la servicii financiare sigure, echitabile şi competitive. Consumers International a reuşit în 2010 să convingă liderii G20 să ia în discuţie posibilitatea de a întări protecţia consumatorilor de servicii financiare. Un raport cu această temă va fi difuzat la urmatoarea întâlnire G20 din 2011. Evenimentele ce se vor organiza în toata lumea pe 15 martie reprezintă o oportunitate de a influenţa procesul de decizie şi de a accentua preocuparea consumatorilor privind serviciile financiare.
Citiţi şi:
- 15 Martie 2013 – Acum! Justiţie pentru consumatori
- Protecţia Consumatorilor. Vezi ce informaţii trebuie să primeşti înainte de a semna un contract pentru diverse servicii!
- 15 MARTIE- ZIUA MONDIALĂ A DREPTURILOR CONSUMATORULUI
- Nu semnaţi cu ochii închişi!
- De Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, comisarii bistriţeni sunt alături de liceenii din Sângeorz Băi
Adaugă comentariu nou