Sever Ursa, la aniversară

Dascăl de vocaţie, a cărui imagine am asociat-o întotdeauna cu ideea de modestie şi discreţie, caracteristică omului autentic de la ţară şi a intelectualui pur-sânge. Pregătirea de anvergură, deschiderea culturală, curiozitatea vie, neliniştea spirituală, echilibrul şi măsura în toate i-au consolidat un drum ferm şi foarte personal. Ctitor şi director de muzeu. Preşedinte de onoare al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Publicist rafinat şi conducător de revistă, mare animator cultural. Mereu ataşat de generaţiile tinere, Sever Ursa, căci la domnia sa ne referim, este şi mentorul celor mai tineri condeieri. În aproape orice încercare, domnia sa găseşte ceva demn de atenţie, substanţial, valabil, meritoriu pe care se strduieşte să-l scoată în evidenţă. E şi un povestitor cu har. Omul care nu rosteşte vorbe mari, nici jumătăţi de măsură nu foloseşte. Când reuşeşte ceva, zâmbeşte încrezător, râde bucuros cu o abia sesizabilă timiditate..O făptură în care coexistă fără să se tulbure, într-o deplină armonie, omul cel simplu cu insul cărturărit. Un trup noduros de ţăran şi o alură princiară.

Discret şi omniprezent totodată, domnia sa îşi urmează destinul cu seninătate şi bucuria de a fi folositor comunităţii sale, culturii, prietenilor, colegilor de breaslă, neaşteptând în schimb recompense şi recunoaşteri oficiale

Un camarad extraordinar, cu vocaţia rară a prieteniei de care nu se poate lecui, fiindcă nimic nu-i este mai străin decât solitudinea.

Iată, despre toate acestea depun mărturie, acum, în preajma zilei sale de naştere, 8 martie (după propria-i mărturisire) şi-i urez din toată inima prietenului Sever Ursa LA MULŢI ANI, CU SĂNĂTATE !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5