Sever Ursa, un om cu vocaţie de întemeietor
Comuniunea mea sufletească cu profesorul Sever Ursa din Maieru s-a întemeiat cu vreo 25 de ani în urmă, dăinuind până astăzi luminată de blândeţea fiinţei sale şi de fineţea spiritului său contemplativ. De când îl ştiu, el musai să facă şi să dreăgă tot timpul câte ceva (seva temeinic, se înţelege!), şi din tot ceea ce face, nu face nimic pentru a avea succes, nu urmăreşte ceva anume, el face totul dintr-o necesitate lăuntrică. Şi prin tot ceea ce face, încearcă să fie el însuşi, să aibă “marca” lui în tot ceea ce încearcă să zidească.
Este un Dascăl în adevăratul sens al cuvântului, un model pentru mulţi dintre cei pe care i-a instruit şi educat de-a lungul unei strălucite cariere didactice, pentru cei care i-au stat în preajmă. Este un om cu vocaţie de întemeietor. CUIBUL VISURILOR - muzeul şi revista, mărturii incontestabile!. Un om cu deschidere culturală, riguros şi disciplinat (am mai spus-o, dar îmi place s-o repet când e vorba de Sever Ursa!) ca un ofiţer german, echilibrat şi cu măsură în toate. E activ şi într-o veşnică mişcare, de parcă n-ar avea atâţia ani câţi are! Pentru mine, Sever Ursa a rămas acelaşi de când îl ştiu! O personalitate inconfundabilă a Maierului (şi nu numai!) mult mai adânc înrădăcinată în memoria locului decât alţii despre care zgomotos se vorbeşte în jur. Este încrezător în sine şi în cei din preajmă. Discret şi omniprezent totodată, fără a provoca dispute zgomotoase, el îşi urmează destinul cu seninătate şi bucuria de a se simţi folositor localităţii în care trăieşte de-o viaţă, folositor învăţământului, culturii, prietenilor, colegilor de breaslă, neaşteptând, în schimb, recompense şi recunoaşteri oficiale.
La acest moment aniversar, îi doresc profesorului, cărturarului, editorului şi scriitorului Sever Ursa să fie sănătos-tun! şi să-şi împlinească menirea cu aceeaşi vervă ca şi până acum.
La mulţi ani, dragă prietene!
Citiţi şi:
- Deputatul Robert Sighiartău:"Mica Unire" a fost, de fapt, un mare act istoric întemeietor. Trebuie să urmeze patru ani de construcție, datoria generației noastre
- Sever Ursa, la aniversară
- În freamătul prezentului
- Cuibul Visurilor- dedicat centenarului Emil Boşca Mălin
- Sever Ursa ne prezintă viaţa ilustrului dascăl Vasile Rebreanu
Adaugă comentariu nou