„Sfântul Maslu” la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Bistriţa
Într-o „bijuterie ortodoxă”, cochetă, primitoare, recent construită, într-un timp record de preotul Sabău Tiberius, în mai puţin de cinci luni, s-a desfăşurat o înălţătoare şi binefăcătoare slujbă a „Sfântului Maslu” la care au participat vrednicii preoţi – P.C. preot paroh Iov Istrate din Cheţiu şi P.C. preot paroh Tiberius Sabău, alături de numeroşi credincioşi şi credincioase.
În timpul vindecătoarei slujbe s-a simţit de către cei prezenţi puterea şi suflul înălţător al Duhului Sfânt prin rugăciunile „fierbinţi” ale celor doi preoţi, la care s-au adăugat şi rugăciunile participanţilor.
Răspunsurile la rugăciune au fost date de către cunoscutul cântăreţ bisericesc – Valer Stupinean, slujba încheindu-se cu pricesne de o sensibilitate aparte, interpretate de cântăreţ.
De menţionat faptul că atmosfera duhovnicească a fost întregită prin specificul rugăciunilor de dezlegări, rostite de cei doi P.C. preoţi, iar prin cuvintele de învăţătură rostite au subliniat rolul şi rostul bisericii, creştinii ortodocşi s-au simţit cu adevărat în Casa Tatălui Ceresc.
Miruirea tuturor mirenilor a încheiat înălţătoarea slujbă de „Sfântul Maslu”, în ziua de duminică, începând cu ora 18.00.
Citiţi şi:
- Slujbă arhierească, înălţătoare, tămăduitoare şi binecuvântare la „Sfântul Maslu”
- Slujba „Sfântului Maslu” la Biserica de la Spitalul TBC Bistriţa”, oficiată de către P.S. Vasile Someşanul
- Credincioșii, așteptați la hramul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Năsăud
- Părintele Ieromonah Lavrentie Palagi de la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” a trecut la Domnul! Programul slujbelor înmormântării
- Binecuvântarea Cantinei sociale „Sfânta Muceniţă Filofteia” şi a Centrului de zi pentru vârstnici „Sfântul Simeon” Bistriţa
Comentarii
bunul D-zeu sa va binecuvinteze, sa va dea sanatate pentru tot binele care il faceti.felicitari !!!!!
Adaugă comentariu nou