Slujba „Sfântului Maslu” la Biserica de la Spitalul TBC Bistriţa”, oficiată de către P.S. Vasile Someşanul

PC preot de caritate,VIOREL LUCIAN POP, de la Biserica cu hramul „Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian” din curtea Spitalului TBC, str. Ghinzii, nr. 26, Bistriţa

INVITĂ

Miercuri, 10 august 2011, începând cu ora 18.00, pe toţi credincioşii din Bistriţa şi nu numai, la SLUJBA ARHIEREASCĂ A „SFÂNTULUI MASLU”, avându-l în mijlocul credincioşilor şi bolnavilor, spre bucuria tuturor, pe P.S. VASILE SOMEŞANUL – episcop vicar al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, însoţit de P.C. preot protopop Alexandru Vidican şi un sobor de preoţi.

Ctitorul şi doctorul bolnavilor, prof. dr. Gelu Buta – directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă BN va onora cu prezenţa la această înălţătoare şi frumoasă slujbă arhierească.

Pentru vindecarea sufletească şi întărirea în credinţă sunteţi aşteptaţi, cu deosebită plăcere, pentru a primi BINECUVÂNTARE DE LA P.S. VASILE SOMEŞANUL, care şi-a făcut timp să răspundă invitaţiei BISERICII şi credincioşilor.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi. Amin”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5