Sfârşit de sezon competiţional în Ungaria pentru CS Tibi
În perioada 17-18 decembrie, în Ungaria, la Hódmezővásárhely s-a desfăşurat concursul de înot “HÓD CUP International Swim Meeting”.
Clubul Sportiv Tibi a avut în concurs 4 sportiv, şi anume pe Ilişuan Alex (n. 2007), Banu Alexandru (n. 2006), Farkas Cristopher (n. 2006) si Bora Carla (n. 2005). Au participat 673 de sportivi de la 46 de cluburi.
“A fost un concurs foarte puternic, desfăşurat în modernul complex de nataţie din localitate, unde anul acesta a avut loc campionatul european de juniori. Toţi cei 4 sportivi pe care i-am avut la acest concurs şi-au doborât recordurile personale, în unele cazuri în mod spectaculos. Consider că au reuşit să se mobilizeze chiar dacă a fost un concurs de o asemenea amploare. Fiecare a concurat în 7 probe, sistemul de desfăşurare a fost unul dificil, probe toată ziua cu o pauză de 45 de minute la mijlocul zilei şi asta timp de 2 zile. Amintesc clasările în primele 8 locuri, locuri care aduc puncte: Ilişuan Alex (locul 4 la 50 m liber, cu un timp foarte apropiat de locul 3), Banu Alexandru (locul 7 la 50 m bras şi 100 m bras), Farkas Cristopher (locul 6 la 50 m fluture şi locul 7 la 100 m fluture), Bora Carla (locul 6 la 200 m liber şi locul 8 la 400 m mixt). Menţionez ca Bora Carla născută în 2005 a concurat împreună cu sportivele născute în 2004 şi clasamentul s-a făcut pentru categoria 2004+2005. Felicit sportivii clubului care au participat la acest concurs, pe toţi sportivii clubului din Bistriţa şi Beclean pentru activitatea din acest an, mulţumesc părinţilor şi sponsorilor pentru sprijinul acordat în anul 2016”, declară preşedintele clubului bistriţean, Tiberiu Horhoş.
La începutul anului viitor, în luna martie, înotul bistriţean va înregistra o premieră prin participarea a 5 sportivi de la CS Tibi la cel mai puternic concurs din Europa unde participă şi copii, International Swim Meeting, 3-5 martie, Berlin. Din anul 2002 până în 2016, au participat sportivi din 51 de ţări. În 2016 au participat sportivi de la 148 de cluburi din 24 de ţări. Printre participanţi îi găsim şi pe Adam Peaty în 2015 şi Laszlo Cseh în 2016.
Citiţi şi:
- Înot. Sfârșit de an competițional în Ungaria, pentru CS Tibi, cu medalii şi recorduri personale
- Înot. 5 medalii de aur pentru CS Tibi în Ungaria
- Rezultate bune pentru CS Tibi la Cupa Tyr-Flykick. Şase medalii de aur cucerite de Alex Ilişuan şi Alex Banu Mezdrea
- Aur și argint pentru CS Tibi la Cupa Naturtex în Ungaria
- Rezultate promiţătoare pentru CS Tibi la CN de înot poliatlon
Adaugă comentariu nou