Sfințirea clopotului de 70 kg în Parohia Ortodoxă Chețiu
În Duminica a cincea după Rusalii, în Parohia Ortodoxă Română Chețiu, a avut loc un eveniment deosebit, s-a sfințit un clopot de 70 de kg, donat de familia Cornea Teodor și Voichița din Prundu Bârgăului, părinții părintelui paroh Teodor-Marius Cornea. Alături de părintele paroh, în mijlocul credincioșilor din Chețiu a fost părintele protopop de Beclean, Vicențiu Doru Zinveliu, împreună cu părintele pensionar Rusale Stănișor din Rusu de Jos, care au celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, au săvârșit slujba de sfințire și binecuvântare a clopotului, urmând apoi rugăciunea pentru pomenirea unui credincios plecat dintre noi.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a ținut un ziditor cuvânt de învățătură pe baza textului Evangheliei. La acest eveniment care va intra în istorie au participat foarte mulți credincioși atât din Parohia Chețiu, cât și din Filia Bozieș, iar lor s-a alaturat doamna Iulia-Ionela Dragu, președintele Fundației ”Mereu Împreună” - structura Bistrița și învățătoarea Adriana Mesaroș, profesor coordonator la Școala Gimnazială ”Iuliu Prodan” Chiochiș, structura Bozieș și mulți alții.
Pr. Paroh Teodor-Marius Cornea
Citiţi şi:
- La Chețiu, Tabără în inima satului
- Mitropolitul Andrei, în Parohia Ortodoxă Cheţiu-Bozieş, la comemorarea pr. Alexandru Cherebeţiu, un om care se refuză uitării
- UN ALT CLOPOT SFINȚIT PENTRU BISERICA DIN CHEȚIU
- Prima ediţie a Festivalului de colinde de la Bozieş, o bucurie!
- Campionatul de mini-fotbal organizat de Parohia Orthodoxă Română Chețiu-Bozieș a ajuns la a III-a ediţie
Comentarii
Am fost coleg de armata cu paritele Stanisor Rusale. Va rog sa-mi mi dati in nr de telefon dela d- lui sa pot lua legatura cu dumnealui.
cu multumiri
stefant.
Adaugă comentariu nou