Simionca: Un program bun, dar limitat

Din fonduri europene nu vor putea fi finanțate firmele din mediul rural din toată țara, nici cele din Bucureşti şi judeţul Ilfov prin programul Start-Up Nation, motiv pentru care pentru acestea Guvernul va trebui să aloce prin credite de angajament - 1,2 miliarde de lei, în urma unei rectificări bugetare de la începutul verii, susţine deputatul PMP Ionuţ Simionca. Acesta s-a declarat îngrijorat de faptul că rectificarea riscă să fie negativă având în vedere că veniturile bugetare sunt în scădere, iar cheltuielile în creştere, ceea ce adânceşte deficitul şi majorează datoria publică.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de marţi, 25 aprilie, deputații Partidului Mișcarea Populară au votat pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 10/2017, care prevede alocarea de fonduri de până la 40.000 de euro pentru înfiinţarea de firme de antreprenori noi.
„Ca tânăr antreprenor, consider cu tărie că acest gen de programe cu finanțare națională sau europeană sunt vitale pentru încurajarea antreprenorilor tineri din țara noastră. Nu pot însă să nu remarc modificările survenite la forma programului de la adoptarea ordonanței până la adoptarea proiectului de lege, timp în care posibilii beneficiari au fost entuziasmați datorită promisiunilor financiare făcute de reprezentanții Ministerului pentru Mediu de Afaceri.”, a declarat Ionuţ Simionca.
Deputatul PMP a adăugat însă că introducerea termenului de 30 ianuarie 2017 pentru firmele înființate care sunt eligibile conduce la o discriminare pentru posibilii beneficiari care și-au pregătit deja dosarele necesare accesării programului încă de la adoptarea ordonanței de urgență.
Pentru acoperirea cheltuielilor eligibile, antreprenorii vor putea face cereri de rambursare și cereri de plată, ultimele fiind cele sugerate de secretarul de stat responsabil. Însă, din experiența altor programe, știm cu toții că termenul de 30 de zile pentru plată este adesea depășit, iar antreprenorii se regăsesc în situația în care trebuie să găsească furnizori dispuși să aștepte mai mult de 30 de zile sau să plătească din fonduri proprii cheltuielile la timp. Pentru tinerii cu idei inovative dar fără sprijin financiar aceasta va fi principala provocare de sustenabilitate a afacerii lor încă de la început.
O altă modificare a intervenit și la nivelul salariaților și salariului, care vine să diminueze riscurile unei noi afaceri. Inițial, firmele trebuiau să țină 2 angajați pentru 3 ani la un salariu mediu pe economie, statul urmând să acopere toate cheltuielile pentru o perioadă de 1 an. După modificările din comisia de industrii din Camera Deputaților, firmele finanțate prin Start-Up Nation trebuie să mențină cel puțin 1 salariat la același nivel pentru 2 ani, iar statul va acoperi cheltuielile pentru maxim 6 luni, deductibile în urma unei cereri de rambursare după termenul de eligibilitate al acestui tip de cheltuială.
“Îmi doresc ca acest program să contribuie la atingerea unor obiective din Strategia Europa 2020, să răspundă nevoilor reale de finanțare în rândul antreprenorilor noi și tineri și să ducă la promovarea unor afaceri inovative de succes”, a mai spus deputatul Ionuț Simionca.

Deputat PMP Ionuț Simionca

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5