Singurătatea senatorului Deneş sau Silence of the Lambs

Observ că despre LGBT, adică despre gay, lesbiene, bisexuali şi transgen, adică juma-juma, se vorbeşte ca despre o delicată şi inefabilă problemă, de parcă oamenii ăştia ar trăi pe Marte sau în cine ştie ce dimensiune aflată la mii de ani lumină distanţă. Niet, ăştia sunt aici, aici lângă noi, cu noi, uneori peste noi, aşa că se poate vorbi direct, nu discret. Din capul locului spun că nu sunt creştin practicant, ascult muzică rock, mai mult Heavy Metal, iar vocea mea preferată este Rob Halford, unul din gay asumaţi şi declaraţi al celei mai strong trupe, aici e vorba de Judas Priest. Rămân fan Freddie Mercury, iar muzica lui George Michael mi-a plăcut întodeauna.

Declaraţia senatorului Ioan Deneş a inflamat spiritele “libere” din LGBT, a celor care gravitează în jurul ideii de libertate sexuală, cumva de foarte multă libertate sexuală, dar nu cred că asta e marea noastră problemă: fiecare face aşa cum crede că ştie mai bine, mai ales dacă e vorba de propria persoană, se iubeşte cu cine vrea şi îşi asumă în faţa propriei conştiinţe orientarea sexuală.

Spusele lui Ioan Deneş nu vin decât să reîntregească un tablou al unei societăţi care se îndreaptă spre un CEVA pe care nu îl înţelegem, iar predicţiile despre viitor, nu arată foarte multe lucruri bune. Ce a spus Deneş reprezintă viziunea unui creştin, unui neoprotestant, reprezintă crezul său, concluzia sa cu privire la homosexuali, lesbiene sau bisexuali.

Asta crede el, asta o spune şi o face deschis, chiar dacă sună a homofobie! De ce cei din comunitatea LGBT nu acceptă alte păreri? De ce nu pot înţelege faptul că aşa cum ei şi-au asumat orientarea sexuală, sunt oameni, creştini, musulmani, budişti sau hinduşi care nu pot înţelege ceea ce fac ei, că vor să accepte faptul că doi bărbaţi se potm iubi fizic şi pot forma un cuplu.

Uite că alţii nu pot accepta LGBT-ul!

Ce este însă curios? Faptul că declaraţia lui Ioan Deneş, în calitatea sa şi de membru al Bisericii Penticostale, văd că nu are susţinerea marilor creştini, a Bisericilor Tradiţionale, clasice, istorice sau cum se vor chema ele, dar nici ale “fraţilor” de la alte culte.

Silence of the lambs.

Îmi este foarte clar că BOR sau Biserica Catolică, Greco-Catolică sunt cât se poate de diplomate când e vorba de LGBT, un fel de politically correct, că nu dă bine, nu e OK să te bântuie demonul homofobiei. Tot mai mari şi mai influente, comunităţiile LGBT fac agenda unor guverne: avem premieri gay, oameni de afaceri cu bani, grupări de interese mult prea puternice ca să mai poată fi ignorate.

BOR-ului îi este frică, tace din motive tehnice şi politice, asta cred eu şi pot să demonstrez acest lucru. Cu toate acestea mai ştiu un lucru, homosexualitatea nu stă în calea fericirii nimănui şi mai ştiu că Deneş nu retractează ceea ce a spus, nu face compromisul politic. Pentru el, sodomia e un păcat.

Că homosexualii nu ar trebui să se ţină de mână pe stradă, cred că e treaba lor de ce se ţin şi cum se ţin şi cum şi-o aşează… De gustibus non est disputandum şi, mă tot întreb acum de ce a cântat George Michael, Jesus to a Child: Loveless and cold, With your last breath, You saved my soul , You smiled at me, Like Jesus to a child.

Apropo de piatră… cine o ridică primul???