Slujbă arhierească cu mitropolitul Andrei, la Penitenciarul Bistriţa
Vineri, 01 iulie 2016, începând cu ora 10.00, la sediul Penitenciarului Bistriţa, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului va oficia o slujbă arhierească, la care va participa atât personalul, cât şi persoane private de libertate.
La slujba arhierească pot asista şi membri ai societăţii civile, accesul în unitate al acestora fiind posibil în baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, buletin de identitate, paşaport), persoanele vizitatoare urmând să se conformeze regulilor ce privesc accesul în locul de deţinere, precum şi prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară al unităţii. Persoanele cu vârsta sub 14 ani vor avea acces doar însoţite.
Subcomisar de penitenciare Cosmin PĂRĂUAN
Purtător de cuvânt
Adaugă comentariu nou