Social-democraţii bistriţeni sunt alături de colegii din PSD Argeş
Aprocimativ 100 de social-democraţi din judeţ au pichetat ieri după-amiază sediul filialei judeţene a Partidului Democrat Liberal, pentru a-şi arată sprijinul faţă de colegii din Argeş şi pentru a-i face “pe cei de la PDL să înţeleagă că nu ne putem întoarce la vremurile în care un partid decide arestarea opozanţilor politici". La “marşul tăcerii” de pe Pietonal au participat primarul Bistriţei – Ovidiu Creţu, viceprimarul George Avram, primarul Becleanului – Nicolae Moldovan, dar şi edilii comunelor Salva, Rebrişoara, Rebra etc. Consilierul judeţean Danile Suciu a declarat că, iniţial, a fost pregătit şi un mic cadou pentru liderul PDL BN, Ioan Oltean. Social-democraţii au vrut să-i ofere acestuia “două contoare de curent scoase din uz, o pereche de cătuşe şi un ciolan mare”, dar au renunţat.
Deputatul Radu Moldovan nu a fost prezent la acţiunea de protest. Prin intermediul unui comunicat de presă, liderul social-democrat bistriţean susţine că PSD BN este alături de Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, şi va face toate eforturile legale pentru a-l sprijini să treacă peste situaţia grea din prezent. “Suntem revoltaţi de faptul că un om politic de certă valoare, cu o reputaţie nepătată în toţi aceşti ani de politică, a ajuns să fie lovit atât de brutal de instrumentele politice ale actualei puteri”, menţionează Radu Moldovan.
În opinia sa, PSD Argeş este ţinta unei campanii de presiuni politice fără precedent, al cărei scop este preluarea şefiei Consiliului Judeţean Argeş de către PDL, “prin orice mijloace”, deşi argeşenii au ales în această poziţie un reprezentant al PSD ani de-a rândul. “Este tipic PDL să apeleze în mod ilegitim la instrumente din afara sferei politice pentru a-şi impune voinţa. Toate aceste presiuni nu ne vor face să dăm înapoi de la obiectivul de realizare a opoziţiei unite. Scopul nostru imediat este de a schimba regimul abuziv impus de PDL şi de a readuce în România statul de drept şi echilibrul social”, spune purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, considerând că “vremea abuzurilor şi a presiunilor politice va trece, iar toţi cei care sunt vinovaţi pentru acestea vor plăti”.
Adaugă comentariu nou