Șofer din Bistrița, reținut după ce a fost prins băut și fără permis la volan de două ori!
La data de 22 ianuarie a.c., în urma cercetărilor și probelor administrate într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor Biroului Rutier, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unui șofer cercetat pentru infracțiuni rutiere. Bărbatul a fost dus în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 23 ianuarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.
Astfel, un conducător auto, în vârstă de 38 de ani din Bistrița, a fost depistat în flagrant delict, la data de 22 octombrie 2024, respectiv 18 decembrie 2024, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările în acest dosar penal întocmit pentru documentarea cauzelor și tragerea la răspundere a persoanei vinovate, se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Șofer din Florești, reținut de polițiști după ce a condus fără permis și a consumat substanțe interzise
- Percheziții în trei județe, în dosare de furt calificat! Au fost forțate automate ale unei spălării auto din Susenii Bârgăului și un seif dintr-un magazin din Năsăud
- Bărbat din Bistrița, reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a condus băut bine și a fost implicat într-un accident rutier
- Tânăr din Rebra, depistat la volan pe străzile Bistriței, deși are permisul suspendat
- Tânăr din Budacu de Jos, reținut de polițiști, după ce a intrat în casă peste o femeie și i-a smuls lănțișorul de aur de la gât
Adaugă comentariu nou