Șofer din Viile Tecii, lăsat fără permis. Amendă de 2900 lei. Rula cu 156 km/oră prin Galații Bistriței

Aseară, în jurul orei 19.10, pe Drumul Național 15A, în Galații Bistriței, polițiștii Serviciului Rutier au înregistrat cu pistolul radar un autoturism care rula cu 156 km/oră, pe un sector de drum cu limită de 50 km/h, informează IPJ BN.
Conducătorul auto, în vârstă de 23 de ani, din Viile Tecii, a fost oprit și sancționat cu amendă în cuantum de 2900 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 120 de zile. Totodată, polițiștii i-au explicat riscurile la care se expune și la care îi expune pe ceilalți participanți la trafic.
***
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai structurilor rutiere județene au acționat pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe și care pun în pericol circulația pe drumurile publice, fiind efectuate testări cu aparatele din dotare. În urma activităților întreprinse, au fost constatate, în flagrant delict, mai multe infracțiuni la regimul rutier.

Totodată, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pentru combaterea principalei cauze generatoare de accidente rutiere în județ, nerespectarea regimului legal de viteză, fiind folosite în cadrul activităților și aparatele radar din dotare. Astfel, în perioada 27-29 octombrie a.c., în urma activităților desfășurate, polițiștii Serviciului Rutier au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 23.000 de lei, iar opt conducători auto au rămas fără permis.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5