Sondajul CSOP: 40% dintre români l-ar vota pe Traian Băsescu
La doar o săptămână după ce un sondaj CURS, comandat de Politico.ro, plasa PSD pe primul loc în topul preferinţelor electoratului, cu un avans de 4% în faţa democrat-liberalilor, CSOP, institut care lucrează cu PD-L, a reinstalat partidul lui Emil Boc pe prima poziţie a clasamentului.
Datele furnizate de studiul CSOP, realizat în perioada 24-27 aprilie, pe un eşantion de 803 persoane, cotează PDL-ul cu şansa de a obţine 35% din voturi, în vreme ce pentru PSD ar opta 31%.
Situaţia este inversă faţă de ierarhia precedentă, în sondajul CURS social-democraţii conducând în plutonul electoral cu 30%, urmaţi de democrat-liberali, cu 26%.
Următoarele poziţii în sondajul privind opţiunile românilor la euroalegeri sunt ocupate astfel: PNL - cu 16%, UDMR - 7%, PRM - 6%.
„Acordăm foarte multă credibilitate acestui sondaj de opinie pe care PD-l şi l-a însuşit. În ceea ce priveşte prezenţa la vot, 31% au precizat că vor merge sigur la vot, iar 11%, nu”, a declarat deputatul PD-L Ioan Oltean în cadrul unei conferinţe de presă.
În ceea ce priveşte cursa pentru fotoliul de la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu conduce liniştit în sondajul comandat de PD-L. Astfel, dacă în cercetarea CURS era creditat cu doar 32% în intenţiile de vot ale românilor, în studiul CSOP acesta ar obţine 40% din voturi.
Liderul PSD, Mircea Geoană, s-ar baza doar pe 19%, spre deosebire de cele 23 de procente cu cât era creditat de CURS. Pe locul al treilea se situează liberalul Crin Antonescu, cu 15% în cercetarea CSOP, faţă de 20% cât contabiliza în sondajul CURS.
Elena Băsescu îşi păstrează şi în studiul CSOP procentul de 4%, cu care era creditată în sondajul CURS. Astfel, mezina familiei prezidenţiale îşi păstrează intacte şansele de a intra in Parlamentul European, în condiţiile in care un candidat independent are nevoie de 3,3% pentru a prinde un loc in legislativ. .
Sondajul CSOP a fost efectuat, la comanda PD-L, în perioada 24-27 aprilie, pe un eşantion de 803 persoane, cu o eroare de ± 3,5%.
Adaugă comentariu nou