Spaniolii oferă 800 locuri de muncă sezoniere, la cules de căpşuni. Vezi cum te poţi înscrie!

Angajatorii spanioli oferă 800 de locuri de muncă sezoniere la nivelul întregii ţări, de muncitor necalificat în agricultură la cules de căpşuni, anunţă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud. Pentru recoltarea căpşunilor campania 2017 sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, cu vârsta cuprinsa între 18 – 40 ani.

Durata contractului de munca este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare este 15 februarie 2017. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile, ziua 7 este zi de odihnă care poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii. Salariul oferit este de 40,15 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială. Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi (nu există posibilitatea cazării solicitanților bărbați în cadrul firmei).

"Persoanele cu domiciliul în judeţul Bistriţa – Năsăud interesate de această ofertă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud din Bistrita, strada Gării, nr. 2-4, et. ll,cam. 15, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Pentru ocuparea locurilor de muncă din domeniul agricol în Spania se va organiza o bursă", precizează Otilia Râpan , directorul executiv al AJOFM BN.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5