Spectacol festiv la Teaca
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria Teaca, organizează luni, de la ora 14.00, în centrul localităţii, o manifestare solemnă dedicată Zilei Naţionale a României. Programul începe cu un te deum oficiat de preoţi, după care vor evolua elevii din comună. Ansamblul Profesionist Dor Românesc, violoniştii Ştefan Cigu şi Anghel Urs, formaţia de dansuri din Archiud, Ansamblul folcloric Balada sunt incluse în spectacolul realizat de Centrul Judeţean pentru Cultură. Având în vedere faptul că o mare parte din membrii grupului Chorus sunt originari din comuna Teaca (Andra Bianca Muntean, Antonia Szoldoş şi Mădălina Oltean), dar şi că în această comună s-au născut coordonatorii Ansamblului ‘’Doiniţa’’, Florentin şi Cornelia Archiudean Ardelean, artiştii Cercului Militar vor participa şi ei la ampla manifestare.
Citiţi şi:
- Ziua Naţională în oraşul academicienilor
- Ample manifestări culturale la Cercul Militar
- Primarul Iustian Damian Muntean a oferit două zile de sărbătoare locuitorilor din Teaca. Vezi cine a adus voia bună în comună
- Damian Iustian Muntean: Continuăm munca. Împreună dezvoltăm comuna Teaca
- Silivaşu de Câmpie, locul unde jocul este la el acasă
Adaugă comentariu nou