Spitalul Judeţean: Pacientul confirmat cu coronavirus, transferat la Cluj Napoca
Update: În acest moment, la Secția Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița nu mai sunt internați pacienți suspecți de infecție cu Coronavirus, transmite Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Primul caz al unui pacient infectat cu Coronavirus a fost confirmat aseară (16.03.2020) în județul Bistrița-Năsăud. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani din județ, care le-a declarat medicilor că s-a întors din Italia, din apropiere de Milano, în data de 09.03.2020.
După cum le-a declarat medicilor, pacientul a stat în izolare acasă și în data de 14.03.2020 a prezentat febră înaltă, disfagie, tuse neproductivă (seacă) și cefalee.
În data de 15.03.2020 a solicitat ambulanța, cu care a fost adus la Secția Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, fiind tratat încă de la început ca un caz suspect de infectare cu Covid-19, astfel că echipajul de pe ambulanță a purtat echipamentul suplimentar de protecție prevăzut în astfel de situații.
Pacientul a fost internat și testat pentru Coronavirus, rezultatul comunicat aseară (16.03.2020) de Laboratorul de analize medicale al Spitalului de Boli infecțioase Cluj-Napoca fiind pozitiv. Conform protocolului, pacientul a fost transferat în 16.03.2020, ora 23.00, la Spitalul de Boli infecțioase Cluj-Napoca, a transmis Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Citiţi şi:
- Al treilea caz confirmat de gripă, la un bărbat de 62 de ani din Bistriţa. Pacientul e în stare critică
- Trei persoane în carantină, testate pentru CoVid-19! Un bărbat este internat la Boli infecţioase!
- Testele bărbatului internat la Infecţioase, negative. 22 de persoane, în carantină
- Vezi care este starea celor 3 pacienţi internaţi cu suspiciune de Coronavirus la Secţia de Boli Infecţioase!
- Spitalul Judeţean: Suspiciunile de coronavirus pentru ambele femei internate, infirmate! O nouă pacinetă, venită din Franţa, testată
Adaugă comentariu nou