Sprijinul pentru legumicultorii afectați de ninsori, susţinut de popularii europeni
Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European (PE) a aprobat zilele trecute depunerea în numele grupului, în plenul PE, a întrebării iniţiată de către deputatul Rareș Niculescu, privind criza din sectorul legumiculturii, datorată condiţiilor meteorologice nefavorabile. Ca urmare a aprobării date de Grupul PPE, întrebarea va fi inclusă pe ordinea de zi a următoarei ședințe de plen a Parlamentului, în perioada 12-16 martie, se arată într-un comunicat de presă transmis de PDL.
Deputații europeni ai Partidului Popular European urmăresc să atragă atenția Comisiei Europene cu privire la necesitatea majorării plafonului ajutoarelor de minimis (ajutoare de stat autorizate), pentru susținerea producătorilor din sectorul legumelor – mai ales a operatorilor de sere sau solarii – puternic afectați în luna februarie de condiţiile meteorologice nefavorabile, cum ar fi vânturile puternice sau zăpada. Ajutorul de minimis este în prezent de maximum 7.500 de euro, iar inițiatorii demersului parlamentar propun un plafon de cel puțin 15.000 de euro. Grupul PPE solicită de asemenea Comisiei să propună alte măsuri concrete pentru a ajuta industria europeană de legume, în acest context.
„Acest sprijin este esențial pentru producătorii români. Dacă nu suntem în măsură să îl acordăm, vom fi nevoiți să importăm cantități mai mari de legume, iar acest lucru se va întâmpla pe termen lung, pentru că întregul sector este în pericol”, explică deputatul european Rareș Niculescu.
Rareş Niculescu a fost ales în Parlamentul European din partea Partidului Democrat Liberal şi reprezintă Regiunea de Nord-Vest. El este vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European.
Citiţi şi:
- Rareş Niculescu: Socialiştii români au blocat dezbaterea privind ajutorul pentru secetă
- Europarlamentarul Rareş Niculescu vine sâmbătă în judeţ
- 2292 de amendamente la proiectul de raport privind subvenţiile agricole
- Eurodeputatul Rareş Niculescu: Subvenţiile pentru fluturi şi gâşte cu gât roşu nu ar trebui să fie prioritatea APIA
- Eurodeputatul Rareş Niculescu susţine turismul rural în PE
Adaugă comentariu nou