Stelian Dolha: Cei care trădează PNL pentru funcţii, să aibă calea bătătorită spre PSD şi Victor Ponta
Liderul PNL BN, deputatul Stelian Dolha, a declarat vineri, În cadrul unei conferinţe de presă, că Partidul Liberal Reformator (PLR) este ,,o ruşine pentru România, pentru că e un partid în care s-au adunat numai trădătorii”.
,,Dincolo de modul hilar în care s-a format PLR, acest partid e o ruşine pentru România, pentru clasa politică românească. De ce? Pentru că e un partid în care s-au adunat numai trădătorii. S-au adunat oameni care nu mai au scop, nu mai au deziderat, nu mai au verticalitate, oameni care îşi vând pentru funcţii, pentru putere, pentru bani, şi mama, şi tata. Acesta este partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Oameni care au sămânţa aceasta a trădării în însăşi fiinţa lor. În momentul în care aderi la un alt partid pentru funcţie, trădezi cu alte cuvinte PNL, ai măcar curajul, că nu mai vorbim de demnitate în astfel de cazuri, ai curajul să vii cu demisia la partidul care te-a propus acolo”, a afirmat Stelian Dolha.
În ceea ce îi priveşte pe liberalii bistriţeni care au participat, la Congresul PLR, Dolha susţine că a avut discuţii cu primarii PNL care l-au asigurat că nu vor pleca din partid şi rămân fideli filialei PNL BN.
,,Am reuşit să vorbesc cu toţi primarii care au fost la acea reuniune de la Bucureşti, mai puţin cu domnul Moniţa şi vreau să vă spun că primarii PNL nu pleacă din PNL. Primarii PNL rămân fideli acestui partid, acestei filiale. Am reuşit să stau de vorbă cu ei şi le-am dat şi exemple de loialitate. L-am dat exemplu, poate o să vă surprindă, pe primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, care timp de 4 ani cu 0 bani de la Consiliul Judeţean, nu a plecat din PSD niciodată”, a precizat liderul PNL BN.
Stelian Dolha a anunţat că, în schimb, au fost reactivaţi politic fostul consilier municipal Dan Molnar şi fostul lider al organizaţiei judeţene PNL BN, Ioan Turc. ,,Filiala judeţeană PNL BN nu s-a dezmembrat aşa cum şi-au dorit unii, ci din contră”, a subliniat Dolha.
,,Un alt exemplu de loialitate este avocatul Dan Molnar, care deşi în acea perioadă nu a fost de acord cu USL, a făcut un pas în spate, dar a rămas fidel PNL. L-am rechemat pe Dan Molnar şi mă bucur că l-am găsit aseară la o şedinţă a municipalităţii. Da, pentru că îmi doresc să facă parte din prima linie a PNL. Un alt om, un alt personaj, un alt preşedinte, exclus din PNL, Ioan Turc, nu a plecat din PNL, cu toate că a fost demis. A rămas fidel acestui partid.
De aseară, avem o nouă adeziune în PNL, aceea a fostului preşedinte Ioan Turc. Cu alte cuvinte filiala judeţeană PNL BN nu s-a dezmembrat aşa cum şi-au dorit unii, ci din contră, cei care trădează PNL pentru funcţii, pentru bani, să aibă calea bătătorită spre PSD şi spre Victor Ponta”, a concluzionat liderul PNL BN Stelian Dolha.
Citiţi şi:
- Stelian Dolha: PNL merge înainte cu sau fără primari
- Se pregătesc noi plecări din PNL
- Stelian Dolha, despre întâlnirea cu Radu Moldovan: Nu merg să cerşesc ceva
- Dolha: Dorin Popescu şi Mirela Cîrcu îşi vor pierde mandatele. Îi lăsăm să zburde către partidul liberalilor roşii
- Aleşii locali vor avea două săptămâni la dispoziţie pentru a-şi alege culoarea politică
Comentarii
Calea batatorita cu GRENADE ARTIZANALE !!!
Adaugă comentariu nou