Stelian Dolha: Ponta trebuie să pronunţe de 100 de ori pe zi PSD

Ne întrebăm ce angoase, ce nelinişti îl mai macină pe premier de nu poate să pronunţe niciodată cuvântul PSD sau PSD şi aliaţii. Totuşi PSD-ul e partidul domniei sale, e cel mai mare partid politic din România. În ceea ce priveşte aliaţii sunt de acord cu el. Nici eu nu pot să le pronunţ numele, nici ale PC-iştilor, nici ale UNPR-iştilor, pentru că nu bine să te alături cu aceste partide formate prin migrări şi prin trădări. Sau Victor Ponta s-a obişnuit cu o majoritate de 70% cum avea cu USL, şi acum cu 40% cât are, e deja prea puţin pentru domnia sa. Şi atunci venim şi spunem că el se poate vindeca de fobiile asta, se cheamă desensibilizare şi confruntare cu propriile temeri. Şi spunem că trebuie să pronunţe de  100 de ori pe zi cuvântul PSD. Dimineaţa, la amiază şi seara, de 100 de ori. PSD. Odată şi odată, omul ăsta trebuie să se vindece, trebuie să pronunţe: acesta e partidul meu şi se cheamă PSD, nu USL, a afirmat ironic deputatul PNL Stelian Dolha, într-o conferinţă de presă.

Deputatul liberal a mai spus că de o bună bucată de vreme, premierul României e cramponat într-un refren din care nu mai scapă nici în ruptul capului: USL în sus, USL în jos, parcă ar fi lovit de Alzeichmer, a subliniat Dolha.

,,Noi, liberalii, i-am spus că USL a murit, mortul e îngropat şi chiar el i-a pus cruce. Numai că nu pricepe nici în ruptul capului. El tot spune că aşteaptă europarlamentarele şi pe urmă să ne îmbrăţişăm. De ce? Pentru că tot proiectul lui Victor Ponta e creionat sau e brodat în jurul USL-ului, aşa inexistent cum e, pentru că Victor Ponta încearcă să se convingă pe el însuşi şi pe apropiaţii lui, că USL încă mai funcţionează şi acum vrea să creioneze un PNL după chipul şi asemănarea sa, cu Tăriceanu alături”, a precizat Stelian Dolha.

Liderul PNL BN i-a transmis premierului Ponta să nu le mai racoleze parlamentarii, primarii şi consilierii locali. ,,El trebuie să se ocupe de guvernare”, a completat Dolha.

,,Şi îi mai spunem să ne lase în pace pe noi pe liberali, că noi suntem în opoziţie, şi că el trebuie să se ocupe de guvernare. Acum e singur, aşa cum şi-au dorit el şi PSD şi să nu ne mai racoleze nici primari, nici parlamentari. Nici consilieri locali. Să-i lase în pace. Obiectivul şi mandatul lui sunt pentru guvernare, nu pentru altceva. Trebuie să înţeleagă lucrul acesta”, a precizat Stelian Dolha.

Comentarii

03/04/14 14:54
Vizitator

Ruperea USL si iesirea liberalilor de la guvernare a ramas in coada de peste. Nu poti fi si calare si pe jos in acelasi timp. Aceasta ambiguitate aduce liberalilor prejudicii de imagine si nu numai. In fond, dupa spargerea USL,la nivel central, liberalii au ramas totusi la guvernare prin prefectii de orientare liberala, care sunt reprezentantii guvernului Ponta III, in teritoriu. Este si motivul pentru care uneori liderii PSD mai invoca refacerea USL dupa alegerile europarlamentare. Ba mai mult PSD-istii speculeaza ca noul USL va fi fara Crin Antonescu, acesta fiind facut vinovatul principal pentru iesirea liberalilor de la guvernare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5