Stelian Dolha: Servicii de telemedicină în județ și monitorizare la domiciliu a bolnavilor cronici

Cele două spitale orășenești, din Năsăud și Beclean vor fi spriinite pentru implementarea SERVICIILOR DE TELEMEDICINĂ.

Chiar dacă spitalele orășănești nu sunt în subordinea directă a Consiliului Județean, o administrație județeană responsabilă trebuie să fie preocupată de sănătatea tuturor locuitorilor, de asigurarea asistenței medicale primare și spitalicești din proximitate. Introducerea serviciilor de telemedicină reprezintă o soluție de compensare a lipsei medicilor specialiști din aceste unități medicale care poate fi acoperită printr-o investiție în aparatură și în instruirea personalului. Aceste servicii ar face posibilă comunicarea cu spitalele de rang superior din Bistrița și Cluj-Napoca, pentru diagnostic și imagistică (ecografie, radiografie, CT) și sunt finanțabile prin proiecte europene din noul exercițiu financiar al Uniunii Europene 2021-2026. Soluția telemedicinei se poate extinde, în Sângeorz Băi, dar și în comunele mari din județ, tot prin finanțare europeană.

PROGRAM DE MONITORIZARE LA DOMICILIU A PERSOANELOR CU BOLI CRONICE:

Echiparea pacienților cu anumite boli cronice cu dispozitive smart care măsoară în timp real starea de sănătate și transmit alerte medicului curant sau membrilor familiei, în funcție de o serie de parametri prestabiliți. Proiectul este finanțabil prin programele din noul exercițiu financiar al Uniunii Europene 2021-2026.

#BistrițaNăsăudÎnainteDeToate

 

Articol electoral comandat de Partidul Naţional Liberal  – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de SC RĂSUNETUL MEDIA SRL – WWW.RASUNETUL.RO, CUI mandatar financiar 21200012.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5