STIRI DIN COMUNELE BÂRGĂUANE

TIHA BÂRGĂULUI

La iniţiativa primarului Vasile Dologa, începând din luna august, Primăria Tiha Bârgăului a trecut la defrişarea unor importante suprafeţe de păşune împădurită, folosind ca forţă de muncă pe beneficiarii de ajutor social, apţi de muncă şi cu sprijinul voluntar al populaţiei, dar folosind şi utilaje moderne specifice, având ca obiectiv extinderea suprafeţelor de păşunat. Cu această ocazie s-au refăcut şi adăpătorile degradate şi s-au ecologizat importante suprafeţe, redându-se verdele curat al regiunii.

BISTRIŢA BÂRGĂULUI

În această vară a fost finalizată construcţia podului de la Cociorba, care a fost deja dat în folosinţă. Construcţia a fost realizată în baza OUG nr. 7/2006. Între priorităţile Primăriei Bistriţa Bârgăului, pentru anul viitor, în centrul atenţiei stă recondiţionarea drumurilor comunale şi efectuarea lucrărilor de apă-canal pe raza întregului areal al comunei, inclusiv Colibiţa, după cum susţin primarul Vasile Laba şi viceprimarul Leon Hogiu, a căror dorinţă este transformarea întreaga localitate într-o staţiune modernă.

PRUNDU BÂRGĂULUI

În luna trecută la Prundu Bârgăului a avut loc recepţia lucrărilor la podul din Vadu Secului, pe drumul de acces dintre centrul localităţii şi releul de telecomunicaţii de pe vârful Heniul Mare, care a fost dat în folosinţă.

Anumite elemente din structura de rezistenţă a podului vechi vor fi refolosite pentru construirea unei alte treceri peste acelaşi curs de apă, către Dealul Gurău, unde locuiesc numeroase familii.

JOSENII BARGAULUI

Pompierii militari au acţionat pe un câmp din Josenii Bârgăului, unde a fost descoperit un proiectil de 85 mm perforant, ce pare a fi din al doilea razboi modial. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a asigurat perimetrul, după care a efectuat operaţiunile de cercetare şi transportare a proiectilului, pentru a fi detonat ulterior.

LIVEZILE

În comuna Livezile, primarul Olimpiu Neamţ, a conturat un plan de intervenţie ce se va desfăşura în cursul acestei toamne, în vederea reabilitării drumurilor, afectate de inundaţiile din această vară, în deosebi pe tronsonul Livezile-Dorolea-Cuşma. Edilul livezean mai are, în proiect şi realizarea unui centru electronic de informare, pentru cetăţeni, cu acces gratuit şi nelimitat, având deja posibilitatea asigurării locaţiei necesare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5