Ştiri, evenimente creştine (17-22 iunie 2013)

Selecţie şi adaptare, prof. Vasile Găurean

* Consemnarea în preambulul viitoarei Constituţii revizuite a rolului Bisericii Ortodoxe, Casei Regale şi minorităţilor (de ce nu şi al majoritarilor?) în formarea statului modern trezeşte multe comentarii. În state ortodoxe ca Rusia, Bulgaria, Grecia nu se face nicio referire. În Danemarca şi Norvegia, religia luterană a coborât de la sintagma „religie de stat”, la „religia poporului”, În Turcia, Constituţia consemnează doar că „sentimentele sacre ale poporului, nu trebuie niciodată să interfere cu problemele politice.” (E necesar să spui că soarele răsare în fiecare zi?)
* Biserica Ortodoxă a Moldovei nu-i va mai împărtăşi pe guvernanţi din pricina favorurilor zis „europene” ce le fac aceştia celor zişi „minorităţi sexuale” Dacă vor continua pe această poziţie, vor putea fi excluşi din Biserică. Pe când şi la noi?(Guvernanţii din România se opun legilor antitabac, ca să nu le scadă profiturile, dar nu sunt în stare să spună că Răsăritul Europei nu e Sodoma şi Gomora. Deputaţii şi senatorii judeţului ce zic?)
* Printr-o scrisoare trimisă de ierarhii Bisericii Greco-Catolice (episcopul Claudiu şi cardinalul Lucian) dlui. Crun Antonescu, se solicită recunoaşterea contribuţiei acestei Biserici în făurirea statului modern român, asociind şi o listă cu argumente în acest sens. Şi alte culte cer la fel.
* Pastorul Iosif Ţon moare de grija construirii Catedralei Mântuirii Neamului, într-un recent articol din revista „Paşi”. Consideră că „Biserica Ortodoxă nu mântuieşte”. ( Poate mântuieşte el, pastorul fără Biserică, „independent”, fiindcă secta dumisale l-a dat afară.)
* Surpriză în Egipt. Un cleric musulman fundamentalist a fost condamnat la 11 ani de închisoare cu suspendare, iar fiul său la 8 ani cu suspendare pentru că împreună au rupt şi aruncat în foc o Biblie –anunţă ziarul „Huffington Post”. ( Pedepsele „cu suspendare” seamănă cu o bătaie zdravănă pe care n-ai s-o primeşti niciodată. E o premieră interesantă totuşi.)
* În Sri Lanka (insulă mare lângă India, vechiul Ceylon), călugării budişti atacă bisericilr creştine, ameninţă, le incendiază. În ultimele patru luni au fost închise 18 biserici creştine (comunică portalul NWD.com. Autorităţile nu asigură practic libertatea creştinilor de a se manifesta.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5