Sub cupola unor pasiuni comune
În sala festivă a fostei Şcoli Generale ,,Liviu Rebreanu” din Beclean s-a desfăşurat întâlnirea cadrelor didactice şi a elevilor de la această şcoală, cu un grup de elevi şi profesori de la Şcoala Gimnazială ,,Ion Pop Reteganul” din Reteag, ambele şcoli, împreună cu Şcoala Gimnazială din Nuşeni, fiind antrenate în derularea proiectului didactic, literar şi cultural-artistic ,,Călători în Galaxia Lecturii”. Proiectul, cu o durată de doi ani, urmăreşte cultivarea pasiunii elevilor pentru lectură, stimularea creativităţii literare a şcolarilor de la cele trei şcoli.
Programul întâlnirii a cuprins o prezentare power point a proiectului în discuţie, a afişului acestuia, realizat de graficiana Silvana Zăgreanu, a altor materiale necesare.
În partea a doua a întâlnirii, elevii din Reteag, însoţiţi şi îndrumaţi de profesorii Victoria Burzo, Adrian Bolog, Ovidiu Bocşa, consilier educativ, au încântat audienţa cu un frumos recital de colinde româneşti, colinde în limba engleză şi în limba franceză , cu un hâtru scenariu şi reprezentare a tradiţionalului obicei al ,,caprei”.
Colaborarea şcolii noastre din Beclean, cu elevii şi cadrele didactice din Reteag durează de câţiva ani. Ea se vrea un schimb de experienţă didactică, un îndemn de a valorifica moştenirea culturală şi literară lăsată de patronii spirituali ai acestor instituţii de învăţământ, Liviu Rebreanu, Grigore Silaşi, Ion Pop Reteganul, păstrarea, perpetuarea unor tradiţii şi obiceiuri populare specifice zonei.
Să sperăm, că elevii şi dascălii lor, de la cele trei şcoli, adunaţi sub cupola acestor pasiuni comune, vor reuşi să se cunoască mai bine şi vor realiza dezideratele acestui proiect.
Adaugă comentariu nou