Toamna rupe afişe şi flori
În sala CDI a Şcolii Gimnaziale ,,Grigore Silaşi” s-a desfăşurat momentul artistic ,,Toamna rupe afişe şi flori”, prima activitate din cadrul proiectul ,,Călători în Galaxia Lecturii”, proiect ce vizează stimularea lecturii elevilor şcolii noastre.
Manifestarea artistică a constat într-un moment poetic dramatizat, cu versuri autumnale din lirica bacoviană, intercalat cu cântece despre toamnă.
Au recitat versuri elevi din clasa a V-a C, au interpretat melodii autumnale componenţii grupului vocal ,,Glasuri cristaline” al clasei a VII-a D, dirijat de învăţătoarea Liuţa Zăgreanu.
Intrat în tradiţia fostei Şcolii Generale ,,Liviu Rebreanu”, acest moment artistic autumnal se va derula, vineri 2 octombrie 2012 şi în sala festivă a acestei şcoli.
În buna desfăşurare a manifestării s-au implicat şi bibliotecarele Angela Rus, gazdă primitoare a micilor recitatori şi cântăreţi şi Viorica Mureşan.
Febrila zânzanie, plăcută elevilor, a Halloween-ului, a fost completată cu acest moment artistic, adresat sufletului şcolarilor.
Adaugă comentariu nou