Melancoliile unui comasat

Învăluit fiind cu mobilizarea elevilor pentru întâlnirea lor cu membrii Asociaţiei TERRA DACICA AETERNA din Cluj-Napoca, mă ,,interpelează” meşterul şcolii noastre, domnul Andrei Nagy şi doamna Lazăr Margareta, director-adjunct la Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi”din Beclean, lansându-mi întrebarea: ,,-Ce facem cu materialele de pe pereţi?”. Era vorba de diverse materiale referitoare la limba română, aflate pe pereţii coridorului din prejma sălii festive a fostei Şcolii Generale ,,Liviu Rebreanu” din Beclean. Reacţia mea a fost una cu ţâfnă: ,,-Le strângem şi le dăm foc în curtea şcolii!”.
Mă aflam în antiteză situaţională cu interlocutorii mei. Eu fiind preocupat ca întâlnirea cu TERRA DACICA AETERNA, pe care nu o poţi avea oricând într-o şcoală, să decurgă bine, ei grăbiţi să zugrăvească coridoarele şcolii, profitând că ne aflam în Săptămâna ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Probabil că nu acest contratimp de scopuri m-a agasat puţin, ci faptul că îmi dădeam seama, concret, practic, că după 15 ani suntem invitaţi grăbit să părăsim odată această şcoală, că trebuie să plecăm la ,,şcoala veche”, fiindcă procesul de comasare a celor două şcoli generale din Beclean se apropie de încheiere.
,,Invazia” celor doi îmi reamintea, ceea ce ştiam de fapt, că voi fi obligat să părăsesc un spaţiu în care m-am simţit foarte bine, pe care l-am îndrăgit şi l-am onorat cu pasiune, cu dăruire. Privind retrospectiv, reluam imaginar atâta amintiri. Vorba lui Mihail Sadoveanu (,,Domnul Trandafir”), ,,acolo multe lucruri s-au petrecut”,
Timp de 15 ani, sala claselor la care am fost şi diriginte, s-a aflat în vecinătatea sălii festive. Aici era ,,zona mea”, a limbii române. Din sala de clasă, de atâtea ori limba română ,,trecea”, curgea atât de lin în sala festivă sub chipul concursurilor literare, a punerii în scenă a numeroase piese de teatru, a momentelor poetice, a întâlnirilor cu scriitori, a lansărilor de carte, de reviste, a filmelor cu subiect inspirat din capodoperele literare etc.
A sosit momentul, de fapt cu începerea noului an şcolar 2013-2014, când trebuie să ne mutăm ,,calabalâcul” dincolo, la ,,Silaşi”. Doar melancoliile mele de ,,comasat”, mă mai reţin încă aici, m-au copleşit încă o dată, determinându-mă să răspund cam ţâfnos în acea zi.