Subprefectul Ioan Zăgrean: Punct de lucru pentru Înmatriculări şi Permise la Beclean, reabilitarea sediului Prefecturii, obiective în 2023
Joi, 12/22/2022 - 16:50
Subprefectul Ioan Zăgrean, secretar general al PNL Bistriţa-Năsăud, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva dintre priorităţile mandatului său, fie că vorbim de investiţii, fie de apropierea de cetăţean.
„A trecut aproape un an, m-am acomodat, am învăţat, ştiu ce am de făcut în Prefectură, mi-am stabilit câteva obiective. Unul dintre obiective a fost renovarea, modernizarea clădirii Instituţiei Prefectului, cu tot ce înseamnă aceasta. La începutul mandatului meu am spus că vreau să fim mai aproape de oameni, inclusiv printr-un Punct de Înmatriculare a Vehiculelor şi Permise la Beclean. Suntem în linie dreaptă, documentaţia este trimisă şi aşteptăm ordinul de la minister. Am identificat spaţiul, avem logistica, aşteptăm doar Ordinul de ministru ca să putem începe. Cel mai probabil, în primul trimestru al anului viitor va funcţiona acest Punct şi la Beclean", a explicat subprefectul Ioan Zăgrean.
Pentru proiectul de reabilitate şi modernizare a Palatului Administrativ, finanţat prin PNRR, cu o valoare de circa 22 milioane lei, s-a ajuns la faza de proiectare, urmând să fie lansată procedura de achiziţie publică pentru proiect tehnic şi execuţie. Cel mai probabil în luna mai ar putea începe, etapizat, derularea efectivă, care prevede inclusiv instalarea de panouri fotovoltaice, sistem de încălzire prin pompe de căldură, staţii de încărcare pentru vehicule electrice etc.
Nu în ultimul rând, subprefectul Zăgrean a menţionat că apropierea faţă de cetăţean rămâne un obiectiv şi prin asigurarea audienţelor, la nivel de comună, astfel încât oamenii să nu mai fie purtaţi pe drumuri, ci instituţia să ajungă în localitatea respectivă.
Citiţi şi:
- Subprefectul Ioan Zăgrean: Vrem să deschidem puncte de lucru pentru Permise şi Înmatriculări, la Beclean şi Sângeorz-Băi
- La Beclean, Punct de lucru pentru Permise și Înmatriculări! Subprefectul Ioan Zăgrean: Ne-am făcut datoria, în folosul cetățenilor!
- Subprefectul Ioan Zăgrean: Paşaport în trei zile, doar cu cartea de identitate. Fără dosar la Permise şi Înmatriculări!
- A fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Palatului Administrativ
- Subprefectul Ioan Zăgrean: La nivelul judeţului, sunt identificate 3776 locuri de cazare pentru refugiaţi, în prima etapă! Continuăm să-i sprijinim, cât este posibil, pentru ca trauma să fie cât mai mică!

Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 06:38
PRO-VERBE: Cine se scuză se acuză Cultura
„Cine se scuză se acuză” este o vorbă foarte populară, care de multe ori este spusă în legătură cu...
Comentarii
Iuliu -
Mie, 17:00
Trecerea de la vorbe la fapte. PNL îşi propune pentru sesiunea palamentară un pachet de reforme,...
victor -
Mie, 03:33
Radiasima? :)))) Aia care nu platesc nici o factura... :(
Florentin Archiudean -
Lun, 21:42
FELICITĂRI SINCERE! Vedem inca odată că dacă părinții sunt Părinți și copiii sunt copii! Văd și reu...
Evelina Niculae -
Lun, 16:32
Caut arhiva lntreprinderii Hoteluri și Restaurante București si a UGSR (Uniunea Generala a...
Ioana Haitchi -
Dum, 03:16
Cine e căsătorit cu Bindea Livia?
Aniversări
În zi de naştere, vă dorim, Preacucernice părinte TUDOR MUDURE - IACOB - preot paroh la Biserica "Sfânta Treime Bistriţa" și director general la...
În zi de naștere, transmitem cele mai sincere urări de bine domnului primar Sorin Mititean de la Șieu Măgheruș.
Multă sănătate, energie, bucurii şi împliniri, îi dorim în zi de naştere domnului VASILE-FRANCISC SĂLĂGEAN, consilier superior în cadrul Consiliului...
In Memoriam
Trecând peste tăcere
Aproape 42 de ani, Biserica Blajului
a fost scoasă din paginile istoriei poporului român.
,,Sunteți scoși în afara legii”






















Adaugă comentariu nou