Suntem primul partid din România care se prezintă cu capul sus în faţa alegătorilor
-
View the full image
Ioan Ţintean
Participant la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL de luni, D-nul Ioan Ţintean ne-a acordat un interviu referitor la acest eveniment.
Rep: Cum v-aţi simţit din nou în rândul liberalilor?
I.Ţ.: Minunat! A fost pentru mine o plăcere şi o bucurie să-mi revăd vechii prieteni, să mă simt solidar cu un grup atât de numeros de penelişti!
Rep: Care a fost sentimental majoritar emanat luni?
I.Ţ: Mie tot acest eveniment mi-a făcut impresia de forţă. Mai bine de 300 de candidaţi, toţi competenţi şi bine pregătiţi, şi o mare de susţinători, aşa cum PNL-ul nu ştiu să mai fi avut.
Rep: Ce mesaj s-a desprins de acolo?
I.Ţ.: Suntem primul partid din istoria postdecembristă a României care se prezintă cu capul sus în faţa alegătorilor iar pentru aceasta cifrele vorbesc: PIB cu 50% mai mare, salarii medii dublate, pensii de două ori mai mari decât în 2004, investiţii străine de 10 miliarde de euro numai anul acesta.
Rep: Sunteţi pregătit aşadar de candidatură?
I.Ţ.: Sufleteşte, şi asta în primul rând, da! Pentru că eu cred ca în aceste alegeri sufletul va juca un rol esenţial. Votul uninominal e unul din suflet, iar farseurii n-au nicio şansă.
Citiţi şi:
- Prefectul Ioan Ţintean: Din postura pe care o am, vreau să îmi ajut judeţul
- „FIECARE DEPUTAT AR TREBUI SĂ SE TRANSFORME ÎNTR-UN PRIMAR GENERAL AL COMUNELOR COLEGIULUI”
- Ioan Țintean (ALDE): La începutul mandatului, ar fi bună o întâlnire cu noii parlamentari şi conducerea județului, să punem pe hârtie obiectivele
- Numărul total al alegătorilor este 18.248.414
- Ioan Turc: Îi rog pe cetăţenii judeţului să se mobilizeze la vot. PSD a câştigat prin absenteismul alegătorilor de dreapta, în 2016!
Adaugă comentariu nou