Tânăr din Lechința cercetat pentru tâlhărie, reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița

La data de 30 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 21 de ani din Lechința, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, informează IPJ BN.

Din cercetările și investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în după-masa de ieri, 29 decembrie, acesta ar fi sustras suma de 700 lei și un telefon mobil, unui bărbat de 74 de ani, cetățean italian cu domiciliul în județul Suceava care se afla pe bancheta din spate a unui autoturism, împreună cu o femeie de 35 de ani. Totodată, în momentul în care bărbatul de 74 de ani ar fi coborât din autoturism, tânărul l-ar fi lovit, după care ar fi fugit.

În scurt timp, tânărul de 21 de ani a fost depistat de polițiști, iar în urma audierilor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 30 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, polițiștii au recuperat telefonul sustras, fiind restituit păgubitului.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5