Tânărul decedat de ziua lui va pleca duminică pe drumul fără de întoarcere

Dispariția tragică a tânărului din Beclean, chiar când împlinea 22 de ani, a creat un val de emoție printre prieteni, cunoscuți sau concetățeni. Șocați de vestea fatalului accident produs pe DN 17, la Șieu-Măgheruș, în noaptea de miercuri spre joi, într-un fatidic 13 octombrie, la ora 2.30, oamenii au reacționat puternic pe rețelele de socializare, încă nevenindu-le să creadă că în locul petrecerii aniversare pentru care se pregăteau cu toții, duminică vor merge să-l petreacă pe ultimul drum pe camaradul întors acasă doar cu câteva zile în urmă, să sărbătorească alături de ei.
Cristian Lorinț, căci despre el este vorba, a absolvit Liceul de Arte Plastice “Corneliu Baba” din Bistrița, specializarea pictură, unde l-a avut profesor pe Marcel Lupșe. În ciuda pregătirii și a talentelor multiple, “Crețu”, cum îi spuneau prietenii, a plecat să-și caute rostul peste hotare, așa cum pornesc în viață mulți tineri ca el; conjunctural, și l-a găsit în Germania, ca bucătar. Fire veselă și prieten săritor, “câine până la moarte” – “și dincolo de ea”, cum ar zice amicii microbiști convinși că “toți câinii merg în Rai”- a plecat din această viață “mult prea devreme”, lăsând în urmă lacrimi amare, durere nemărginită, goluri imense, întrebări (aparent, momentan) fără răspuns:

“Unde ești tu, Doamne, dacă lași să moară, într-un accident de mașină, un copil de 22 de ani? Cristi Lorinț, ai fost ca un frate pentru fiica mea, din grădiniță până la terminarea liceului. Nu o să fii uitat!” – notează scriitorul Alexandru Petria pe pagina de socializare.
Mesajele de condoleanțe curg șiroaie aici, concomitent cu lacrimile celor care le-au cunoscut și prețuit:

“De azi înainte nu-l vom mai căuta la telefon sau acasă. De azi înainte, îl vom căuta în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată. Îți mulțumesc pentru toate amintirile minunate petrecute împreună! Dumnezeu să te odihnească în pace!” (Irini Andrei).

“Profund îndurerați am aflat de moartea neașteptată a ființei dragi. Nimeni nu este întrebat când dorește să-și ia rămas bun de la această lume. A plecat, lăsând în urmă tristețe și durere. Fie ca bunul Dumnezeu să poată alina durerea și să-i odihnească sufletul în pace. Crețule, de ce ai plecat așa repede?” (Luana Linu)

“Astăzi trebuia să fie o zi despre tine, vere, o zi minunată plină de râsete și veselie. Și a fost despre tine, Crețule, dar nu cum ne așteptam . A fost o zi tristă, plină de lacrimi și durere . O zi în care ai plecat în ultima ta deplasare, din care din păcate nu o să te mai întorci niciodată. Poate așa a fost să fie, dar ce este sigur este că noi, familia și prietenii tăi, nu o să te uităm niciodată, o să te păstrăm în adâncul sufletelor noastre, cu amintirea acelui băiat cu părul creț, cu suflet minunat, ce ne înveselea mereu când eram supărați! Nu o să te uităm niciodată, Cristi! Dumnezeu să te aibă în pază! Odihnește-te în pace, brav câine!” (Antonio Boca)

“A plecat mult prea repede dintre noi. Astăzi ar fi împlinit 22 de ani.
Nicolae Cristian Lorinț, sau Crețu așa cum îl cunoșteam cu toții, a plecat dintre noi, în urma unui tragic accident de circulație. Se grăbea să ajungă la sora sa, Iulia, care locuiește la Bistrița. Își dorea să împartă cu ea și cu familia acesteia bucuria împlinirii unei frumoase vârste, însă nu a mai ajuns. Drumul său s-a sfârșit la Șieu-Măgherus, unde în urma unui tragic accident, a decedat pe loc.
O fire foarte sociabilă și prietenoasă, Crețu îi ajuta întotdeauna pe cei care îi cereau o mână de ajutor. Își iubea nespus de mult sora și părinții și avea planuri mărețe legate de viitorul său. Avea specializări în mai multe domenii, însă momentan lucra ca bucătar în Germania. Înainte de a pleca în străinătate, a lucrat ca barman la Bonjour Caffe & Bistro. Un barman exemplar, la adresa căruia toți clienții aveau doar cuvinte de laudă.
Din păcate, a plecat mult prea repede dintre noi. Nu te vom uita niciodată!
Condoleanțe familiei îndurerate!” (Beclenarul.ro)

Comentarii

14/10/16 16:53
abc

Nu pot sa inteleg pe copiii astia, cand au sa priceapa si ei ca viteza si oboseala la volan ucide si nu doar pe tine ci si pe altii.... intre a muri sau a ramane invalid pe viata poate ca e mai bine asa.. sa zicem ca baiatul a scapat usor, ca la cum arata masina aia..., partea plina a paharului e ca era singur in masina.. cuvintele astea nu mai au sens pt ca nu poti sa mai faci nimic.. e prea tarziu acum!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5