Cultură
|
mândrolea stă să fete |
”Speranțe de glorie și de fericiri, glasuri de îndoială și glasuri de revoltă, șoapte de umbră și înfiorări de lumină, toate (...)”* se desfăşoară dansând impetuos în volumul Poeme în balans al... |
|
Antologia „Ţara Năsăudului în amintiri” (Ediţie tipărită de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Editura Napoca Star, Bistriţa, 2013) reprezintă un cât se poate de frumos elogiu ştiinţific adus... |
Dacă ar fi să ne declarăm de acord cu o seamă de voci importante ale literaturii, ar însemna să îi rezervăm acesteia un statut de „joc secund” (Ion Barbu), deşi nu secundar, dar să admitem că este... |
|
Edenul meu,
ceaşca de ceai de dinaintea zilei,
mângâierea nopţii pe pijama
şi-un pas grăbit să-mi câştig nemurirea.
Edenul meu,
un zbor perfect peste calendare
bătute-n perete în odaia bunicii
cât o... |
Oare vine iarna
Când pomii-s înfloriţi
Şi se schimbă florile în fulgi
Şi fulgii în flori
Ca părinţii în copii
Şi copiii în părinţi?
Cel ce-nvârte roata
Leagă început de sfârşit
Şi sfârşit de-nceput,... |
|
Consiliul Judeţean B-N şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” şi-au desemnat câştigătorii pentru concursul de desene „Eroii cărţilor citite”, ediţia a IV-a, având în parteneriat clasele primare de... |
O carte lansată în derivă se poate rătăci uşor dacă nu este cine să o însoţească, să o conducă, să-i asiste şi să-i vegheze trăirea. Lucrul acesta este evident atât în plan universal, naţional sau... |
|
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE „NICHITA STĂNESCU”
Premiile ediţiei a XXVI-a
Preşedintele juriului: Eugen Simion, critic şi istoric literar, academician
Marele Premiu pentru Poezie "Nichita... |
Concursul de desene "Eroii cărţilor citite" şi-a desemnat căştigătorii! |
|
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud vă invită sâmbătă, 5 aprilie, ora 19:00 la Sinagoga Bistriţa spre a viziona filmul "Metropolis" de Fritz Lang realizat in 1927, acompaniat live de... |
O carte care nu poate fi raportată cu exactitate.la o anume specie literară, pare mai degrabă, un curriculum vitae romanţat, o creaţie între stilul beletristic şi publicistic. Prin noianul de... |
|
Galeria Arcade 24 are deosebita onoare de a vă invita marți, 08 aprilie 2014, ora 18.00 la vernisajul expoziției de pictură „Lumea ca teatru” a artistului Ștefan Câlția și la lansarea cărții „I II... |
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud a văzut lumina tiparului şi a fost lansată, pentru numeroşii cititori, specialişti, cercetători, cunoscuta,... |
|
În cadrul programului naţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun” iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în săptămâna 7-11 aprilie 2014 între orele 9ºº-19ºº, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud... |
Publicaţia „Cuibul Visurilor”, înfiinţată de profesorul Sever Ursa şi coordonată în momentul de faţă de Icu Crăciun, editată de Consiliul Local Maieru, prezintă, pe pagina I, un portret dedicat... |
|
Cel mai recent număr al publicaţiei „Tribuna”, manageriată de Mircea Arman, care are ca patron spiritual pe Ioan Slavici, prezintă în paginile sale o serie de recenzii despre cele mai recente... |
Cercul Militar Bistriţa Asociaţiunea ASTRA Năsăud
Aşezământul "Sfântul Iosif" Odorheiu Secuiesc
Societatea Scriitorilor "Conexiuni... |
|
Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Revista şi Editura „Caiete Silvane”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sălaj şi Primăria Municipiului Zalău, au organizat vineri şi sâmbătă – 28-29... |
Numărul dublu, 13-14, de la sfârşitul lumii martie 2014 al „României literare”, principala revistă a Uniunii Scriitorilor din România, se deschide cu editorialul lui Nicolae Manolescu, care, sub... |
|
De ani buni ,între cele două oraşe s-a statornicit o colaborare reuşită pe linie culturală,prin acţiuni comune,vizite reciproce,schimbând decorul vieţii de toate zilele , oraşelor cu ieşire spre... |
La noce
Oṃ così l'ha raccolta e ammirata,
con una mano ne ha dischiuso la drupa,
il suo rivestimento esterno,
poi con un martello ne ha forzato
e frantumato il guscio
per ricavarne il frutto...
così... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 07:09
Andrei Marga: Dileme și dezlegări eronate Vin, 15:53
Ziua Pompierilor din România, marcată la ISU Bistrița-Năsăud printr-un ceremonial militar Vin, 12:30
Îndemânarea Construct angajează ȘEF FABRICĀ PREFABRICATE, MECANIC CAMIOANE, MECANIC UTILAJE Cultura
„Rădăcina e amară, dar roadele sunt dulci”, se spune în popor, după ce omul a studiat natura și a...
Comentarii
La mulţi și binecuvântați ani artistului și creatorului popular Virginia Linul, doctor în etnologie!
Șugar Liviu -
Vin, 14:21
Felicitări , stimată doamna ! Pentru perseverenta și dăruire!
Elena M. Cîmpan: Începe școala
Rus Augustin -
Joi, 21:17
Pentru fiecare dintre noi, anii de școală capătă semnificații deosebite de care ne amintim toată...
"Brânza frământată de Teaca” – devine al 18-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european
Raducea Octavian -
Joi, 19:40
De unde se poate cumpăra?
Deputatul Robert Sighiartău: Pentru prima dată după mulți ani, un Guvern reduce aparatul de stat, în loc să-l umfle
Ionel Fernic -
Mie, 23:45
Ce dume, ce smecherii ne spun liberalii! Ce prosti ne cred!
Maica Domnului, purtătoarea rugăciunilor noastre spre Fiul ei
prof. Vasile Găurean -
Mie, 13:52
Foarte folositoare pt. oricine vrea o bună informare
Aniversări
Este o zi specială pentru domnul Nelu Cucură - interpret de muzică populară al plaiurilor bistrițene, staroste al nunților tradiționale - care...
Cu ocazia aniversării zilei de naştere, adresăm sincere urări aniversare jurnalistului și scriitorului ZORIN DIACONESCU.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Emanuel Sălăjan, preot paroh la Sita.









































