Cultură
|
Pe vremea când CURENTUL lui Pamfil Şeicaru era cotidian la Bucureşti, eu nu ştiam să citesc, abia învăţam mersul. Se spune, şi pe bună dreptate, Pamfil Şeicaru este cel mai mare ziarist patriot român... |
Nici nu am intrat bine în noul an, că am avut surpriza să găsim în poşta electronică primul număr pe 2013 a lunarui de cultură Vatra Veche, editat de neobositul redactor-şef Nicolae Băciuţ.... |
|
Am primit recent două reviste de cultură din Ardeal: „Tribuna” (nr. 247 /2012) şi „Vatra” (nr. 10-11/2012). Pe care s-o răsfoiesc mai întâi? Nu mă pot decide. Dau cu banul. Iese „Vatra”. Dar îmi vine... |
Din cartea: „Proximităţi şi Mărturisiri” observăm că Părintele Ioan Pintea este un dedicat cititor de Jurnale publicate.
Dintre Jurnalele amintite în cartea de faţă, să ne oprim doar la o referire: |
|
Anul 2012 a însemnat pentru mine un timp al călătoriilor esenţiale. Am călătorit ca să uit de mine. M-am întors de fiecare dată alta şi aceeaşi. Am ajuns tot la mine. E suficient să amintesc doar... |
Pe Valea Ţibleşului sărbătorile, mai ales Crăciunul, au un farmec aparte, care vine din inimile sincere de copii, dar şi tradiţiile îmbinate cu respectul deosebit acordat de întreaga comunitate.... |
|
În zi de sărbătoare, Parohia Ortodoxă Mărişelu, Primăria şi Consiliul Local Mărişelu, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud au organizat a doua ediţie a Festivalului de... |
În acest an, cu mare dor de țară, de mama care mă așteaptă în prag în fiecare zi, cu emoție și dorința, cu mare dor de bătătura din care a plecat...iubitul meu tată, prea devreme și bunicii ...dar... |
|
Te urci în ,,Loganul” tău,
ca într-o sanie
trasă de cai năpraznici.
În spate,
invizibil, Serghei Esenin,
citind din psalmul hibernal,
versetul întâi:
,,Ah, voi sănii, sănii! Şi voi cai,... |
,,Din an în an sosesc mereu,
La geam cu Moș Ajun,
E ger cumplit, e drumul greu,
Da-i obicei străbun.
Azi cu strămoșii cânt în cor,
Colindul sfântul și bun,
Tot Moș era și-n vremea lor,
Bătrânul Moș... |
|
N-am fi aflat aşa degrabă gândurile directe ale scriitorilor despre Crăciun, dacă Menuţ Maximinian n-ar fi avut inspirata idee să dea adunarea pentru o temă actuală. Din textele scriitorilor de Ţara... |
Sus tovarăşi, nu dormiţi,
Vremea e să vă gătiţi.
Casa să v-o măturaţi
I, hai, hai!
Şi masa să v-o-ncărcaţi
I, hai,hai!
Că de-acuma câţiva ani,
Colindăm noi, colindăm.
Pe la case de plugari
I, hai,... |
|
Corala Centrului Cultural Municipal”G.Coşbuc”Bistiţa s-a întors în seara zilei de 23 dec.dintr-o memorabilă deplasare din localitatea Ketegyhaza din Ungaria,unde a fost invitată să participe la... |
Vineri, 21 decembrie 2012, am adresat Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud o scrisoare deschisă în care cer, în calitate de cetăţean cu drepturi depline, lămuriri asupra criteriilor discriminatorii... |
|
Salonul Anual de Arte Plastice şi Decorative Cluj-Napoca reuneşte peste 200 de artişti din toate generaţiile, membri ai Filialei clujene a UAP, fiind găzduit de ani buni prin generozitatea Muzeului... |
Şcoala Gimnazială Nr.1 Bistriţa s-a transformat pentru o seară minunată în gazdă binecuvântată de zecile de glasuri de copii, mesageri ai Naşterii Mântuitorului prin acordurile armonioase ale... |
|
Iată o carte care ne pune la îndemână, de-a gata, texte şi exegeze din Sfânta Scriptură, păreri despre numeroase opere literare şi despre mulţi scriitori şi artişti, invocă momente din cultura lumii... |
Corala a luat drumul Clujului şi a poposit pentru a doua oră în acest an la credincioşii de la Biserica”Înălţarea Sf.Cruci”de pe strada Plopilor din capitala Ardealului la invitaţia preoţilor parohi... |
|
Ori de câte ori o doamnă învăţătoare cultivă şi stimulează posibilităţile creatoare literare ale elevilor, iniţiativele trebuie apreciate.
Pe noi, pe profesorii de română, aceste demersuri ne bucură... |
Ieri, în jurul orei 9.30, tinerii elevi ai clasei a IX-a H al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, în frunte cu doamna diriginte Leonte Renata, au vizitat Căminul pentru Persoane Vârstnice din... |
|
Ca-n vremi demult apuse s-au pornit prin troieni cete de colindători să vestească Naşterea Mântuitorului. Mica ceata a colindătorilor de la Dipşa, însoţiţi de preotul paroh Liviuţ Tătar, au purces în... |
Căminul Cultural din localitatea componenta a municipiului Bistriţa - Sărata, a fost locul de reuniune a etnicilor maghiari şi români ce compun o fanfară care dăinuie pe aceste meleaguri de un secol... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 07:52
Andrei Marga: Frica de adevăr Cultura
Motto: „Oricât ai avea un model, dacă tu însuți nu devii model pentru...
Comentarii
„Folclorul românesc în creația corală”, concert susținut de corurile reunite „Appassionata” și „Viva la Musica”
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
În zi aniversară, adresăm domnului ALEXANDRU PUGNA, manager al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, alese urări de sănătate, împliniri...
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.









































