Cultură
|
Marţi, la sediul Editurii “George Coşbuc” a avut loc prima şedinţă a Ligii Scriitorilor din România, filiala Bistriţa. LSR a luat fiinţă la 4 octombrie 2006 la iniţiativa a 11 scriitori din Cluj,... |
Corul Bisericii Ortodoxe din Chintelnic împreună cu păstorul de suflete, preotul Ioan Pintea, a participat la Festivalul de colinde “Cu noi este Dumnezeu” din oraşul Făget, judeţul Timiş. Primul... |
|
Liceul de Muzică a pregătit, în preajma Sărbătorilor de iarnă, o serie de concerte care aduc în faţa publicului elevii şcolii. După cum ne declară directorul instituţiei, Claudiu Şular, manifestările... |
Solist profesionist la ansamblul „Dor Românesc”, tânărul interpret Nicolae Cioancă a reuşit să-şi creeze propriul nume în folclorul românesc. Vine de pe Valea Bârgăului şi poartă frumuseţea oamenilor... |
|
Mâine, Prefix 990 marchează, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 18.00, 25 de ani de activitate. După cum ne transmite Gabi Cociş, vom asista la un adevărat show oferit în colaborare cu... |
Vineri, de la ora 17.00, la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Beclean, în sala Baudelaire, este invitat să citească, în cadrul Cenaculum, poetul Gavril Moldovan. Membru al Uniunii Scriitorilor,... |
|
|
|
|
Ieri, 15.12.2008, a avut loc la Grădiniţa cu Program Normal nr. 13, secţia germană, din Bistriţa, str. Petre Ispirescu, Aleea Basmului, nr. 1A, o activitate deosebită, sensibilă şi cu multe valenţe... |
Societatea de Concerte Bistriţa a organizat, la Sinagoga Bistriţa, în cadrul proiectului „Bisfest 2000”, susţinut de Primăria Bistriţa, un concert extraordinar al Noii Orchestre Transilvane, dirijată... |
|
Duminică, Centrul Judeţean pentru Cultură a adunat cele mai autentice cete de colindători de pe raza judeţului, în cadrul festivalului de colinde şi obiceiuri tradiţionale de Crăciun şi Anul Nou „Vin... |
Artistul Maxim Dumitraş, director al Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, este invitat de către preşedintele Egiptului, Mohammed Hosni Hubarak, şi ministrul Culturii, Farouk Hosni, la cea de-... |
|
Vineri, 12 dec. 2008, elevii cls. a V-a B, de la Şcoala Generală “Avram Iancu”, Bistriţa, au primit vizita preşcolarilor din grupa pregătitoare de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 12 din... |
Cel mai cunoscut ansamblu folcloric din judeţul nostru, „Cununa de pe Someş” marchează 40 de ani de activitate neîntreruptă pe lângă Casa de Cultură, actualul Centru Cultural Municipal, condus de... |
|
Grupul de tradiţii „Datina” a Bistriţa se deplasează, mâine, spre Franţa. La invitaţia Conservatorului din Besançon, elevii, însoţiţi de profesoara Cristina Stăuceanu, vor prezenta, până pe 23... |
Luni, 15 decembrie, ora 18.00, la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa, trupa Corint va juca Hairstyling, spectacol „umblat” prin lume, la festivaluri internaţionale de teatru... |
|
|
|
|
Ce poţi să spui, pititc fiind, în faţa unui colos? O lume fascinantă de idei sclipitoare, scântei ce lovesc ţinte strâmbe, provocând cascade de râs, dar mai ales spiritul tău se prosterne în faţa... |
Cartea „Jurnale paralele – Radu Petrescu văzut de un elev al său” al lui Niculae Vrăsmaş, apărut la Editura Eikon, se bucură de o bună primire pe piaţa de specialitate. După ce, de curând, Niculae... |
|
Asociaţia „Nunta Zamfirei”, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură, Centrul Cultural Municipal şi Asociaţia 22 Decembrie 1989, invită pe bistriţeni la tradiţionalul concert extraordinar de... |
Duminică, în organizarea Centrului Judeţean pentru Cultură, va avea loc festivalul de colinde şi obiceiuri tradiţionale de Crăciun şi Anul Nou „Vin colindătorii”. Manifestarea tradiţională, iniţiată... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 07:52
Andrei Marga: Frica de adevăr Cultura
Motto: „Oricât ai avea un model, dacă tu însuți nu devii model pentru...
Comentarii
„Folclorul românesc în creația corală”, concert susținut de corurile reunite „Appassionata” și „Viva la Musica”
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
În zi aniversară, adresăm domnului ALEXANDRU PUGNA, manager al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, alese urări de sănătate, împliniri...
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.







































