Tedi a ajuns la Beclean

prof. înv. primar Veturia Seserman

,,Şcoala Siguranţei Tedi” este un program educaţional naţional ce urmăreşte însuşirea informaţiilor privind siguranţa personală, de către elevii din clasa I. Programul se concentrează pe identificarea potenţialelor riscuri, prezentându-le elevilor şi părinţilor acestora pericolele care îi pot afecta pe cei mici, acasă, la şcoală sau în vacanţă, precum şi modalităţile de prevenire. Astfel, pe parcursul implementării programului, copiii sunt implicaţi într-o serie de activităţi informativ-educative coordonate de către învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române. Suportul didactic asigurat de Tedi este realizat într-o manieră complexă şi atractivă, conţinând scenarii de activităţi pentru învăţători; jocuri, poveşti, fişe de lucru sau cărţi de colorat pentru copii; pliante informative pentru părinţi.
La nivelul Şcolii Gimnaziale ,,Grigore Silaşi” din Beclean aproximativ 80 de elevi participă la activităţile circumscrise acestei iniţiative. În cadrul Campaniei ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, elevii claselor I s-au întâlnit joi cu reprezentanţii Poliţiei Române- subcomisarul Mihaela Moldovan şi agentul principal Călin Reman. Au fost prezentate aspecte privind prevenirea victimizării minorilor în diverse situaţii, s-au dezbătut subiecte legate de violenţa şcolară şi siguranţa rutieră. Materialele prezentate au fost deosebit de apreciate de participanţi. Discuţiile au fost interactive, elevii au asimilat cu uşurinţă recomandările reprezentanţilor Poliţiei Române şi au avut posibilitatea de a-şi exprima problemele, respectiv opiniile în mod direct, onest şi deschis. Maniera inedită şi uşurinţa cu care au soluţionat situaţiile problematice ridicate de reprezentanţii Poliţiei Române au condus la concluzia că micii şcolari au atitudini şi comportamente preventive.
De altfel, se doreşte ca la finalul programului, prin intermediul activităţilor implementate şi cu sprijinul Poliţiei Române, elevii clasei I să fie capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5