Tentativă de furt asupra unei bătrâne, depistată de un bărbat care aștepta la rând într-un magazin
Jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale care se aflau în timpul serviciului pe strada Rodnei din municipiul Bistrița, au observat un bărbat care alerga după o altă persoană, pe care a prins-o și a imobilizat-o. Deoarece gestul părea destul de ciudat, jandarmii au trecut la legitimarea celor doi, întrebându-i ce s-a întâmplat.
Bărbatul care a alergat după persoana respectivă a declarat faptul că în timp ce se afla într-un magazin, l-a observat pe cel în cauză în timp ce căuta în poșeta unei femei care aștepta în fața acestuia. În momentul în care i s-a atras atenția, bărbatul a ieșit în fugă din magazin, în încercarea de a scăpa.
După identificarea celor doi, jandarmii i-au condus din nou la magazinul unde s-a petrecut totul, la fața locului fiind identificată și femeia în vârstă de 78 de ani, care ar fi fost victima unui furt, dacă acel bărbat nu ar fi intervenit la timp. Femeia observase că tânărul din spatele ei nu respectă măsura distanțării sociale, chiar dacă ea stătea la o distanță corespunzătoare de clientul din fața sa. Din fericire bărbatul nu a apucat să sustragă nimic, datorită spiritului civic al celui care a intervenit și l-a oprit.
Pe numele celui în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de tentativă de furt, acte care au fost transmise Poliției pentru continuarea cercetărilor.
Bărbatul are 44 de ani și are domiciliul în Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinți.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul
Citiţi şi:
- Bistriţean prins de poliţişti în timp ce încerca să intre pe un gemuleţ să fure din magazin
- Bărbat depistat de jandarmi după ce a furat dintr-un magazin și a lovit-o pe vânzătoare
- Cum a încercat un bărbat din Slatina să scoată dintr-un magazin din Bistrița produse în valoare de 600 de lei fără să le plătească
- Trei persoane care încercau să fure din magazin sau scara blocului, depistate de jandarmi
- Un bărbat din Bistrița și-a ales cadoul de la Moșul de pe rafturile unui hipermarket. Acum are un dosar penal!
Adaugă comentariu nou