Timp liber
|
Cu o tradiţie de peste 100 ani, Bâlciul romilor, cum era cunoscut pe vremuri, a devenit un festival al tradiţiilor ţigăneşti. Cea de-a X-a ediţie se va desfăşura luni, 15 august, de la ora 18.00,... |
Timp de două săptămâni un grup de 23 de elevi, condus de trei profesori de la Palatul Copiilor din Bistriţa, au fost oaspeţii domnului Mathias, din localitatea Almenhausen, Germania. Vizita a avut... |
|
Un spaţiu de atracţie pentru mine, în Montréal, este Place-des-Arts,
străbătută de rue Ste- Catherine, artera principală a marelui oraş, pe care, în sezon estival, se întind nenumărate scene pentru... |
Bistriţa va fi reprezentată la Miss World Romania 2011, de două membre ale Agenţiei de modele Marquisa. Juriul a hotărât ca din cele 11 concurente, Raluca Budurlean, de 15 ani, şi Luana Nuvoli, de... |
|
Copilaşii Grădiniţei “Prichindeii” au avut parte de o zi specială. De cu bună dimineaţă, împreună cu educatoarele lor, s-au deplasat cu autocarul la Salva, pe valea Sălăuţei, în livada cu cireşi a... |
Un pasionat de frumos, un bun şi iubitor al naturii, excursiilor, frumuseţilor, expediţiilor etc., care ştie să aprecieze la adevărata valoare rolul şi beneficiile unei călătorii efectuate în... |
|
In Action vă invită astăzi, de la ora 17.00, la un spectacol - concurs de dans în aer liberla “Foişorul” din Parcul Municipal. Prima ediţie a concursului de street dance & breakdance battle „... |
AGRO-ARDEAL a umplut sănătos coşul de picnic pentru cea de-a patra serie de câştigători ai campaniei „Vara asta ieşim împreună la verde!” (16 iunie 2011):
1. Magazin Decebal : POP ROXANA, Lechinţa... |
|
Elevii din municipiul Bistriţa pot, pe parcursul vacanţei de vară, să facă sport pe terenurile amenajate ale şcolilor. Elevii au, astfel, posibilitatea să joace fotbal, baschet sau handbal.... |
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Bistriţa-Năsăud, ne invită duminică, 5 iunie, începând cu ora 11.00, la a XI-a ediţie a Maialului Bistriţean care se va desfăşura în Pădurea... |
|
La Centrul Cultural Municipal George Coşbuc, a avut loc un spectacol extraordinar intitulat “Sincron şi invitaţii săi...” Un spectacol în care dansul şi muzica au făcut atmosferă şi au smuls ropote... |
Se urcaseră în cursa CFR de Miceşti – Bistriţa în jurul orei 20.00, vreo 12-15 tineri, băieţi şi fete. Din Halta Arcalia, probabil, tinerii fuseseră şi participaseră la un picnic în Parcul Endrologic... |
|
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Bistrita-Nasaud sustine si promoveaza actiunea “- Turul ciclistic al Bistritei" editia a - IV – a”, organizata de catre cunoscutul jurnalist Marius... |
Caravana filmelor 3D organizată de România Film poposeşte timp de o săptămână la Bistriţa la Cinematograful Dacia. Bistriţenii sunt în turneul care a poposit prin Sibiu, Deva şi Alba-Iulia. Astăzi... |
|
Cele mai buni voci din Ardeal au răsunat, în acest sfârşit de săptămână, la Cluj-Napoca, locul unde s-a derulat prima preselecţia X Factor. Concurenţii au fost susţinuţi, în parcarea de la Iullius... |
Preselecţia naţională pentru concursul de frumuseţe Miss World 2011 va avea loc anul acesta la Bistriţa. La preselecţie sunt aşteptate fetele cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani şi înălţime... |
|
La iniţiativa profesorului Dănuţ Anchidim Strugar, un împătimit al excursiilor şi drumeţiilor, şi pentru a continua tradiţia de a organiza în fiecare an câte o "ieşire" pe meleagurile patriei,... |
A fost un weekend plin pentru bistriţeni. Autorităţile locale din orăşelul nostru s-au gândit să profite de aceste două zile nelucrătoare, şi i-au sărbătorit şi pe tineri în avans, mai exact sâmbătă... |
|
Soarele a zâmbit. Micuţa Maria, însoţită de naşi şi părinţi păşeşte pentru prima dată în Sfânta Biserică. Botezul, minunea dumnezeiască prin care suntem încreştinaţi, a fost săvârşit de preoţii... |
Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu fundaţia Zibo Help din Satu Mare, sunt implicate în proiectul "Săptămâna familiei, săptămâna fără TV". După cum ne declară directorul general al... |
|
Festivalul de teatru scolar “Thalia” se derulează azi şi mâine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean. |
Pana la aceasta data au fost repartizate institutiei noastre de
catre Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP) un numar de 203 bilete de tratament, fiind vorba de primele 4 serii... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Alexandru Lazăr, Anuța Mican, Adăstări la Hotarul Învierii. Dialoguri Prosoponice, București,...
Comentarii
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Aniversări
În zi de naştere, adresăm cele mai sincere urări aniversare Preacucernicului părinte Iustin-Mihai Sermeșan - preot misionar la Protopopiatul Năsăud.
În zi aniversară, adresăm Preacucernicului Părinte Protopop IOAN MARIUS PINTICAN - preot paroh la la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii...
În ceas aniversar, urăm domnului IACOB BUGNAR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, fericire şi...




































