Tineretul ALDE BN, implicat în acţiune de ecologizare la Telciu

Nicusor Dan

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, prin organizaţia de tineret, TLDE, participă activ şi în acest an la schimbarea mentalităţilor şi a comportamentelor care ne distrug Planeta.

World Cleanup Day este o zi dedicată combaterii problemei poluării Planetei cu deşeuri solide.

Astfel, 30 de membri TLDE B-N au participat, sâmbătă, 15 septembrie, la acțiunea de ecologizare din comuna Telciu, respectiv în satul Fiad și în cătunul Transbordare, cu ocazia campaniei ”Let`s do it, Romania”.

De asemenea,  peste 5.000 de membri din organizația de tineret, din întreaga ţară s-au mobilizat din dorinţa de implicare socială, pentru o zi de ecologizare la nivel național, cu speranţa că vor determina o schimbare reală de comportament a populaţiei faţă de resurse şi faţă de deşeurile generate.

O societate sănătoasă este una care se construiește într-un mediu înconjurător curat și sănătos, iar protecția acestuia constituie o prioritate care vizează în mod direct condițiile de viață și sănătate a populației, realizarea intereselor social-economice, precum și capacitatea de dezvoltare durabilă a societăților pe viitor.

Credem în implicarea tinerilor în societate, acesta fiind principiul de bază al proiectului TLDE „România construită de tineri”, la construcţia căruia am mai pus o cărămidă prin implicarea tinerilor din toate organizaţiile din ţară în acţiunea naţională de ecologizare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5