Tinerii și Biserica la Feldru
Duminică, 30 martie 2025, a fost o zi aparte pentru Cercul preoțesc Ilva Mică, care a reunit peste 150 de tineri la o întâlnire cu totul specială, desfășurată în Biserica veche din Feldru, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Un eveniment marcat de rugăciune, bucurie și comuniune duhovnicească, ce a adus împreună inimile tinere și sufletele dedicate slujirii lui Dumnezeu.
Evenimentul a fost cu atât mai special cu cât participarea tinerilor la o întâlnire a Cercului preoțesc este o inițiativă inedită, o premieră pentru această zonă. Această frumoasă lucrare a prins contur la propunerea părintelui Ioan Clapa, responsabil de activitățile cu tinerii din cadrul Protopopiatului Năsăud, care a propus, coordonatorului, pr. Brici Iuliu, ca aceste întâlniri duhovnicești să nu rămână doar între preoți si credinciosi, ci să-i includă activ și pe tinerii din comunitățile noastre.
Împreună cu preoții din cercul preoțesc, care au imbratisat cu deschidere această propunere si care au venit fiecare cu câțiva tineri, și cu sprijinul credincioșilor din Parohia Feldru, tinerii au participat și cântat cu evlavie la Paraclisul Maicii Domnului. Un moment central al întâlnirii l-a constituit cuvântul părintelui Brici Victor Alexandru, de la Parohia Lunca Ilvei, care a vorbit despre „Tinerii și Biserica – idealul vieții creștine”. Mesajul său, profund și actual, a fost primit cu interes și deschidere de către tinerii prezenți, oferindu-le inspirație și răspunsuri pentru propriul drum de viață.
Activitatea a fost organizată cu implicarea activă a tinerilor din Parohia Feldru și a voluntarilor Asociației de tineret „O cană cu apă”, care au pus suflet în fiecare detaliu, arătând că tinerețea și credința pot merge mână în mână.
Ne-am bucurat, de asemenea, de prezența părintelui Lucian Blaga, inspector de tineret al județului Bistrița-Năsăud, care a încurajat această lucrare frumoasă cu și pentru tineri, fiind un sprijin real pentru astfel de inițiative.
Întâlnirea s-a încheiat la demisolul Bisericii Sfânta Treime, unde gazdele au pregătit cu dragoste o agapă frățească, un moment de relaxare, dar și de continuare a comuniunii într-un cadru cald și familiar.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment!
El rămâne o mărturie vie a faptului că tinerii caută și găsesc în Biserică un sprijin, sens și lumină pentru viață.
Citiţi şi:
- Familia creştină, în atenţia preoţilor din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică
- Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică
- O zi de bucurie în tinda bisericii
- Galaţii-Bistriţei: S-au rugat, s-au jucat, au cântat sub aripa Bisericii
- Despre Preoție, tema Cercului preoțesc Ilva Mică întrunit la Lunca Ilvei
Adaugă comentariu nou