Toți sunteți la fel – mincinoși si hoți

Acesta este rezultatul a 26 de ani de politică facută de către politicienii noștri, de cei care ne-au condus de la Revoluție încoace.

Mă doare când mă întâlnesc cu oameni necunoscuți, care mă văd pentru prima dată și îmi aruncă replici de genul “toți sunteți la fel” , “ amu vrei și tu să furi un pic” , “ pe ăilalți i-am îngrășat, amu să mai îmbogățim și pe alții” , “nu ai tu ce să faci că nu te lasă ăia” , “ îs prea mulți ca să îi putem schimba!

Eu nu am furat, am muncit 11 ani în SUA ca să-mi fac un rost, apoi m-am întors acasă și am intrat în politică fiind la fel de dezamăgit de actualii politicieni ca și cea mai mare parte a bistrițenilor.

Oamenii nu mai au încredere în politicieni, au fost mințițiau fost înșelați, li s-au făcut promisiuni care niciodată nu au fost respectate.

Încerc să le spun că acum este momentul să facem o schimbare și că se poate, dar oamenii nu sunt convinși că se va schimba ceva.

Nu poți să nu le dai dreptate celor care gândesc așa, este de ajuns să arunci o privire peste listele unor partide cu candidații la Parlamentare și vom vedea de ce spun oamenii că nu cred că se va schimba ceva:

ALDE – propune primul pe lista de deputați un om care a început să facă politică pe vremea Partidului Comunist și a continuat toți anii de după revoluție să ocupe cam toate funcțiile politice posibile. Chiar dacă nu are realizări notabile decât pentru bunastarea lui și familiei lui, continuă să candideze.

“nu vă mai satură Dumnezeu” – mi-a spus o matușă care vindea o grămadă de ceapă ca sa-și cumpere medicamente.

PNL – primul pe listă este un fost consilier județean care timp de 4 ani nici măcar nu a deschis gura, nicio idee, nicio propunere. A făcut promisiuni 2 campanii și a devenit Consilier Județean, apoi și-a văzut de interesele personale. Acum vrea să ne reprezinte în Parlament.

Nu este de ajuns ca un candidat  să fie tânăr , pentru a reprezenta o schimbare a clasei politice!

PSD – pune pe locul doi pe lista de Deputați un tânar care 4 ani a votat în Parlament tot ce se putea împotriva statului de drept și pentru avantaje și imunități suplimentare pentru parlamentari. Este singurul candidat din județul Bistrița-Năsăud marcat cu “RISC RIDICAT la categoria STAT DE DREPT”(sursa: www.alegeriparlamentare2016.ro

 

ASTA NU ÎNSEAMNĂ SCHIMBAREA CLASEI POLITICE!

Eu nu m-am simțit reprezentat de niciunul dintre aceștia.

PENTRU ASTA AM HOTĂRÂT SĂ MĂ IMPLIC. PENTRU ASTA CANDIDEZ!

Ionuț Simionca, candidat PMP la Camera Deputaților

Comentarii

01/12/16 08:15
alegator

Câtă aroganța tipic basistă! Si Băsescu a ieșit pe sticlă si a spus că ”..nu poate fi un prim ministru mai bun ca el!” Uitand practic ca cimitirele sunt pline de oameni care au fost odată, de neînlocuit! ”Lauda de sine nu miroase a bine...” mă bucuram dacă măcar de ziua națională incetați să ne mai aburiți cu prostioare băsiste! Nu vrem sa fim jefuiți din nou, așa că nu o să vaă votăm!

02/12/16 17:18
Dorin

To'arse, mai schimba canalul tv, ca sunt destule in afara de A...3 !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5