Tragedie la Fiad. O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu care a cuprins casa. Bărbatul a reușit să se salveze
Actualizare: În această dimineață, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din Fiad.
La locul evenimentului, după intervenția echipajelor specializate, polițiștii au constatat că o femeie care se afla în imobil a fost surprinsă de incediu și din nefericire a decedat. Totodată, un bărbat, care locuia în aceeași imobil a suferit arsuri, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cu privire la cele constatate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă și distrugere din culpă, urmând documentarea și stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Pompierii militari nasaudeni au intervenit în această dimineață la un incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Fiad. POtrivit ISU BN, în imobil locuiau două persoane. Una dintre victime, un bărbat în vârstă de aproximativ 77 de ani, a reușit să iasă pe cont propriu din locuință. Acesta prezenta arsuri de gradul II–III la nivelul feței, toracelui și membrelor superioare. Victima a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD și ulterior predată echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD, unde a fost intubată.
Cea de-a doua persoană, o femeie în vârstă de 72 de ani, a fost surprinsă în interiorul locuinței, incendiul manifestându-se în faza de ardere generalizată.
Intervenția s-a desfășurat într-o zonă montană greu accesibilă. Autospecialele nu au putut ajunge până la locul producerii incendiului, pompierii fiind nevoiți să parcurgă pe jos aproximativ un kilometru, de la punctul de acces al autospecialelor până la locuință. Din cauza terenului dificil, autospecialele nu au putut fi utilizate în mod direct în procesul de stingere a incendiului.
Citiţi şi:
- Femeie găsită moartă în casă, într-un incendiu în Chețiu
- Un bebeluş a murit şi o bunică a fost intubată suferind arsuri grave încercând să-şi salveze nepoţii din casa în flăcări la Poienile Zagrei!
- O femeie din Pintic a sfârşit în flăcări după ce casa a luat foc de la sobă
- Butelie explodată într-o gospodărie din Feldru. O femeie prezintă arsuri
- Patru case mistuite într-un incendiu, la Mureşenii Bârgăului

























Adaugă comentariu nou