Traian Jurchelea a sărutat crucea Valeriei Peter Predescu
Marele doinitor al Banatului, Traian Jurchelea, s-a aflat pentru prima dată la Telciu, în satul prietenei lui dragi, Valeria Peter Predescu, cu care a cântat o viaţă pe scenă. Invitat la Zilele Telciului, Traian Jurchelea, alături de colegul Alexandru Pugna, s-a dus la mormântul marii artiste a Năsăudului, aflat la umbra bisericii din Telciu, unde a sărutat crucea, rostind o rugăciune celui de Sus. În zi de sărbătoare, părintele Ganea a săvârşit o slujbă de pomenire, pe aceeaşi linie primarul Telciului, Sever Mureşan, deschizând zilele cu un moment de reculegere. Grupul pe care doamna l-a coordonat până de curând, ce poartă acum numele Valeria Peter Predescu a cântat. Alături de Alexandru Pugna, tinerii interpreţi au readus în faţa telcenilor cele mai frumoase cântece ale Valeriei Peter Predescu, purtate pe toate meridianele lumii.
Citiţi şi:
- Un gând pios şi o rugăciune pentru Valeria Peter Predescu
- O floare şi o rugăciune pentru domniţa Năsăudului
- Valeria Peter Predescu, în Colecţia Mari interpreţi de folclor (carte şi cd)
- Căminul cultural din Telciu ar putea fi reconstruit în anul Centenarului. El va purta numele Valeriei Peter Predescu
- (Foto) Artiştii ţării, amintiri la mormântul Valeriei Peter Predescu. Pelerinaj pe Valea Sălăuţei
Adaugă comentariu nou