Traian Simion va fi noul director general al companiei Teraplast

Ştefan Bucătaru va preda ştafeta de director general al Teraplast lui Traian Simion, anunţă compania pe site-ul propriu. Mutarea va avea loc în 1 februarie, Traian Simion fiind numit în această funcţie de către Consiliul de Administraţie.

Ştefan Bucataru se retrage din companie pentru a se dedica altor proiecte profesionale.

"Domnul Bucătaru a coordonat timp de 18 luni un amplu proces de restructurare operaţională şi financiară a companiei Teraplast, care va fi continuat de către domnul Simion. Programul a vizat dezvoltarea liniilor de activitate cu potenţial de creştere profitabilă (producţia de profile de tâmplarie, producţia de ferestre şi uşi, producţia de granule PVC), în paralel cu discontinuarea, convertirea sau externalizarea liniilor de activitate neperformante, sau colaterale (producţia de cahle de teracotă). În vederea susţinerii programului de investiţii, în aceeaşi perioadă au fost valorificate o parte din activele imobiliare eliberate în urma finalizării relocării sediului administrativ în Parcul Industrial Teraplast", se arată în comunicatul de presă.

„Proiectul Teraplast a fost unul plin de provocări, însă în acest moment avem de-a face cu o companie aşezată pe baze solide, care va performa pe termen lung şi va aduce valoare acţionarilor săi”, precizează Ştefan Bucataru, fost director general Teraplast SA.

Viitorul director general, Traian Simion, anunţă că, pe viitor, eforturile vor fi concertate spre creşterea profitabilităţii companiei.

„În perioada următoare ne vom concentra cu preponderenţă pe creşterea profitabilităţii companiei, în paralel cu continuarea procesului de restructurare.Teraplast are de îndeplinit anumite angajamente luate în faţa acţionarilor şi am încredere că împreunăcu echipa pe care o voi conduce vom avea rezultatele pe care ni le propunem. La nivel tehnologic, Teraplast poate concura cu orice companie din domeniu, astfel ca avem deja un punct bun de pornire”, declară Traian Simion.

Absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşi, Traian Simion are o experienţă de peste cinci ani în managementul de top. Traian Simion (48 ani) a fost director general al Albalact în perioada 2007-2010, dupa ce anterior a ocupat aproape doi ani funcţia de director comercial al companiei. Anterior, acesta a mai lucrat în cadrul Ursus Breweries, Brewery Holdings şi Wrigley.

Comentarii

30/01/13 09:52
Un carcotas ...

Da...?!!! De la ce "biserica"... ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5