Transportul şcolar din Bistriţa-Năsăud, exemplu negativ la nivel naţional

Trei bistriţeni, şoferi au microbuzelor care aisgură transportul şcolar, sunt la categoria “nu faceţi ca ei”, înntr-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Joia trecută, la nivel naţional, poliţiştii şi inspectorii RAR au verificat, 1.176 autovehicule care efectuau transport de elevi. În urma verificărilor, au fost aplicate 343 sancţiuni contravenţionale, dintre care trei pentru conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului, una pentru neacordarea priorităţii pietonilor, două pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, două pentru nerespectarea normelor legale privind depăşirea, 150 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 32 pentru folosirea în mod nelegal a telefonului mobil, patru pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto, 10 pentru lipsa valabilităţii inspecţiei tehnice periodice, 37 pentru defecţiuni tehnice şi 102 pentru alte fapte sancţionate de legislaţia rutieră.

Bistriţa-Năsăud figurează cu trei exemple de şoferi sancţionaţi. Un bărbat a condus un microbuz şi s-a angajat neregulamentar în depăşirea unui alt autovehicul, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. În urma controlului s-a constatat că a montat artizanal încă patru scaune în interiorul microbuzului. El a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, iar certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare au fost retrase pentru modificări neomologate, constatare efectuată împreună cu specialişti din cadrul R.A.R. Bistriţa-Năsăud.

Un al bistriţean a condus un microbuz transportând mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare. Şi faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale. Finalmente, pentru că nu a purtat centura de siguranţă, un alt şofer a fost amendat.

Măcar şoferii noştri nu erau beţi…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5