Trei bărbați din Galaţii Bistriţei şi Viile Tecii, condamnați la închisoare, duși în Penitenciarul Bistriţa
Joi, 12/30/2021 - 13:47
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii, toate emise de către Judecătoria Bistrița. Unul dintre mandate a fost emis împotriva unui tânăr de 21 de ani, din Galații Bistriței, condamnat la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Celelalte două, au fost dispuse împotriva a doi bărbați de 34, respectiv 51 de ani, ambii din Viile Tecii, condamnați la câte 200 de zile de închisoare, fiecare, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea odinii și liniștii publice.
Cei trei au fost duși în penitenciar pentru executarea pedepselor, transmite IPJ BN.
Citiţi şi:
- Trei tineri din Arcalia, Chiraleş şi Lechinţa, condamnaţi la închisoare, au fost duşi la penitenciar
- Cinci bărbați din Beclean și Ciceu Mihăiești, condamnați la închisoare pentru trafic de droguri, duși în penitenciar de polițiștii de la Urmăriri
- Trei bărbaţi condamnaţi la închisoare, depistaţi la Rodna şi Sângeorz Băi
- Doi bărbați din Bistrița și Cluj-Napoca, condamnați la închisoare, încarcerați de polițiști
- Doi bărbaţi, din Bistriţa şi Bistriţa Bârgăului, condamnați la câte 10 luni de închisoare, pentru abandon de familie, respectiv conducere fără permis

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Aniversări
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, prof. dr. DOREL COSMA, scriitor, jurnalist și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine preacucernicului părinte VLAD VASILE CUCIOVAN, preot paroh la Aluniş.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou